Victor Ponta: Nu se vor mai putea depune noi cereri de revendicare a imobilelor naţionalizate

Fara Autor | 13.03.2013

Pe aceeași temă

Statul nu va mai accepta depunerea de noi cereri pentru retrocedarea imobilelor naţionalizate în perioada regimului comunist, deoarece persoanele în drept au avut timp 23 ani să înainteze astfel de revendicări, consideră premierul Victor Ponta, informează MEDIAFAX.

"Important este că nu se vor mai putea depune noi cereri. Nu mai există posibilitatea să mai vină cineva, peste un an, doi ani, cinci ani, să mai revendice ceva. Au fost 23 de ani, ce era de revendicat s-a revendicat, deci stabilim până la urmă şi un mod de siguranţă al dreptului de proprietate", a spus Ponta în şedinţa de guvern.

  Guvernul intenţionează ca angajarea răspunderii pentru proiectul de lege privind despăgubirea foştilor proprietari de imobile naţionalizate să aibă loc la 26 martie.

Premierul a anunţat că proiectul privind despăgubirile va fi conturat pe 3 principii, referitoare la faptul că restituirile în bani se vor face pe 7 ani, clădirile retrocedate îşi vor păstra 20 de ani destinaţia actuală, iar drepturile litigioase vor fi impozitate cu 85%.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22