Victor Ponta: Respingerea proiectului Roşia Montană ar fi o CATASTROFA pentru România

Fara Autor | 26.09.2013

Pe aceeași temă

Respingerea de către Parlamentul României a proiectului Roşia Montană ar fi o "catastrofă" pentru România, pentru că ar fi un "mesaj împotriva investitorilor străini", a declarat premierul Victor Ponta la un seminar organizat de Reuters, transmite Mediafax. Ulterior, intr-o interventie la B1 Tv, Ponta a sustinut ca jurnalistii de la Reuters au pus un titlu "timpit", el vrind sa spuna cu totul altceva.

 



"Dacă Parlamentul va decide să nu se facă acest proiect, nu va fi o mare problemă (din punct de vedere economic), dar dacă România oferă mesajul că suntem împotriva investitorilor străini, împotriva exploatării potenţialului nostru, acest lucru ar fi o catastrofă pentru România", a declarat Ponta, în engleză, cu ocazia Summitului pentru Investiţii în Europa de Est, organizat de Reuters.

"Roşia Montană este un proiect foarte important ca simbol, nu în primul rând din punct de vedere economic", a subliniat Ponta.

"Trebuie să profităm de resursele noastre naturale, bineînţeles respectând toate standardele de mediu, dar, dacă acestea se respectă, ar trebui să fim în favoarea explorării", a precizat Ponta.

Premierul României a recunoscut că proiectul Roşia Montană este unul controversat, de aceea este corect să existe o dezbatere publică pe această temă. Însă Ponta i-a îndemnat pe susţinătorii săi din Parlament "să demonstreze încă o dată că România nu îşi neagă propriul drept la dezvoltare".

"Este vorba de dreptul nostru la dezvoltare şi voi continua să lupt pentru asta", a adăugat Ponta.

"Lipsa de curaj a guvernelor anterioare de a aborda proiecte controversate - cred că a fost o greşeală", a completat Ponta.

În altă ordine de idei, Ponta a declarat că nu va permite nicio relaxare a disciplinei fiscale în următorii trei ani, în pofida probabilelor presiuni politice legate de scrutinul prezidenţial din 2014. "Vom opune rezistenţă oricăror tipuri de abordări populiste. Guvernul nostru va fi foarte stabil şi rigid", a insistat premierul, apreciind că orice tensiuni care ar apărea între partidul său (PSD) şi partenerii din coaliţie nu vor afecta stabilitatea Guvernului.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22