Victor Ponta: Scutirea de impozit a profitului reinvestit, unul dintre obiectivele realizabile în 2014

D.g. | 20.01.2014

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN al PSD, că scutirea de impozit a profitului reinvestit reprezintă unul dintre obiectivele realizabile în 2014, informeaza Mediafax.

Întrebat dacă propunerea PNL de scutire de impozit pe profitul reinvestit are şanse, Ponta a precizat: "Are foarte mari, pentru că lucrurile au mers bine în 2013".

"Am stat bine şi cu creşterea economică, şi cu deficitul, şi cu absorbţia de fonduri europene şi atunci evident că în 2014 putem să continuăm măsurile de stimulare pe de o parte a echilibrelor sociale la pensii la salarii, pe de altă parte pentru industria privată. Creşterea exporturilor şi creşterea producţiei industriale au fost foarte importante şi suntem pe acelaşi trend crescător. Evident că ne putem permite când lucrurile merg bine să mergem cu asemenea măsuri în continuare", a spus Ponta.

El a precizat că şi investiţiile au crescut în 2013.

"Am văzut că şi investiţiile au crescut în 2013, deşi tot felul de oameni se plângeau că o să fie dezastru. Nu a fost nicun dezastru, dimpotrivă, suntem pe plus", a adăugat Ponta.

"Deci, da, scutirea de impozit a profitului reinvestit e unul din obiectivele realizabile", a subliniat premierul.

El a precizat că scăderea CAS va intra în vigoare de la 1 iulie, aşa cum s-a stabilit.

Vicepremierul Daniel Chitoiu, ministru de Finanţe, a declarat, în 9 ianuarie, că măsura neimpozitării profitului reinvestit se poate aplica din luna iulie, odată cu cea de scădere a CAS, dacă aceasta nu va avea un impact bugetar negativ şi după discuţii pe această temă în USL şi cu FMI.

"Sunt analize, sunt calcule să vedem care este impactul bugetar astfel încât, dacă din calculele care se fac de Comisia Naţională de Prognoză, Direcţia de Economie, nu avem un impact bugetar negativ, putem să o luăm ca o măsură de relansare economică, bineînţeles după o decizie în USL, după o discuţie cu FMI, cu Comisia Europeană", a spus atunci Chiţoiu, întrebat dacă ia în calcul varianta neimpozitării profitului reinvestit.

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) solicită Guvernului să susţină în cadrul următoarelor negocieri cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică.

O misiune a Fondului Monetar Internţional (FMI) va sosi marţi la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22