Pe aceeași temă
Premierul Victor Ponta a afirmat marti seara ca ii va solicita presedintelui Traian Basescu o intalnire pentru a discuta "criza" legata de reprezentarea Romaniei la Consiliul European din 28 iunie, adaugand ca seful statului a iesit "la suparare" si "s-a pripit" prin declaratiile facute in cursul serii.
"Asta e, s-a descarcat asta seara si dupa aceea o sa ma lase la Consiliu. In mod sigur eu voi solicita o intrevedere cu presedintele pentru a discuta aceasta criza, dar o putem rezolva. Voi merge sa discut cu presedintele Basescu pe temele pe care Romania trebuie sa le sustina la CE", a declarat acesta, la Romania TV, potrvit HotNes.
Victor Ponta a apreciat ca Traian Basescu a incercat sa-l "provoace personal" dar "pana la un punct" intelege acest lucru.
Primul ministru a subliniat, pe un ton conciliant, ca nu are intentia sa raspunda "la aceasta invitatie la conflict a presedintelui".
"Sunt dispus la dialog cu presedintele. Sunt convins ca pe 28 o mai buna reprezentare a Romaniei o va face premierul, tinand cont de agenda Consiliului", a comentat el, potrivit HotNews.
"Nu vreau sa pun in fata, asa cum a facut astazi presedintele, conflictul, ci dialogul si ratiunea, care cred ca in cele din urma vor invinge", a adaugat premierul.
Acesta a aratat ca, daca Traian Basescu va alege sa mearga "impotriva vointei parlamentului, a guvernului, a populatiei, inseamna ca nu va fi eficient in reprezentarea Romaniei, si nu cred ca isi doreste lucrul acesta".
Pe de alta parte, Ponta a subliniat ca nu vrea ca Traian Basescu sa ii "delege nimic", "si nici eu nu sunt dispus sa-i deleg din atributiile guvernului presedintelui Romaniei, cum a facut dl Boc".
Intrebat daca se simte jignit de afirmatiile sefului statului, care a folosit cuvinte precum ""spectacol penibil sau "dl prim ministru doctor in drept", Ponta a precizat ca nu, fiind vorba doar de o iesire "pripita".
"Este de datoria mea sa ma comport ca prim ministru chiar si atunci cand presedintele Romaniei nu se comporta ca presedinte", a comentat el, relateaza HotNews.