Victoria NULAND efectueaza o vizită în EUROPA la scurt timp dupa CRITICILE dure adresate liderilor central europeni care ignoră valorile DEMOCRATICE

P.c. | 06.10.2014

Pe aceeași temă

Victoria Nuland, subsecretar de stat american pentru Afaceri euroasiatice, va efectua o vizita in Europa la doar cateva zile dupa ce a adresat cuvinte dure liderilor central europeni care profită de apartenenţa la UE şi NATO, dar ignoră valorile democratice si isi protejeaza oficialii corupţi de urmărirea judiciară. Vizita Victoriei Nuland incepe cu Ucraina, unde va petrece trei zile, iar apoi va continua cu Germania si Finlanda, relateaza Gandul.

 

Victoria Nuland va discuta cu oficiali de rang înalt ai guvernului ucrainean cu privire la angajamentul SUA în ceea ce priveşte susţinerea reformelor în curs de desfăşurare în Ucraina, stadiul conflictului din Donbas, sprijinul Statelor Unite pentru integritatea teritorială a Ucrainei”, arată sursa citată.

 

De asemenea, aceasta se va întâlni la Kiev cu reprezentanţi ai diferitelor forţe politice, ai societăţii civile, precum şi cu autorităţi regionale şi studenţi. De la începutul crizei în Ucraina, SUA au acordat guvernului ucrainean peste 290 milioane de dolari, între care 116 milioane dolari pentru ajutor militar, dar care nu include arme letale.

 

CITITI SI: Victoria Nuland: Liderii politici din Europa Centrală profită de avantajele de membri NATO și UE in timp ce ajung la ultranaționalism si isi protejeaza oficialii corupți de urmărirea penală

 

Vizita înaltului diplomat american în Ucraina intervine pe fondul noilor informaţii cu privire la încălcarea armistiţiului de către separatiştii proruşi în estul ţării, notează agenţia ucraineană de presă Unian.

 

De la Kiev, subsecretarul de stat american va pleca miercuri, 8 octombrie, la Berlin, pentru a discuta cu reprezentanţi ai guvernului federal şi Bundestagului (parlamentul) o gamă largă de probleme globale şi regionale, având programată şi o conferinţă la Institutul Aspen. Joi şi vineri, respectiv 9 şi 10 octombrie, Victoria Nuland se va afla la Helsinki, într-o vizită axată în special pe probleme de securitate.

 

Subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, a criticat, joi, liderii central-europeni care profita de apartenenta la UE si NATO dar ignora valorile democratice, oficialul american criticand si protejarea oficialilor corupti de urmarirea judiciara, fara a nominaliza explicit vreo tara:

 

La fel cum lucrăm împreună pentru a apăra valorile noastre la nivel extern, trebuie să le fortificăm şi la nivel intern. În Europa Centrală de astăzi, aş spune că ameninţările interne la adresa democraţiei şi libertăţii sunt la fel de îngrijorătoare. În această regiune, cele două cancere, regresul democratic şi corupţia, ameninţă visul pentru care atât de multe persoane au muncit începând din 1989. Şi vedem lideri din regiune care, în timp ce culeg beneficiile apartenenţei la NATO şi UE, par să fi uitat valorile pe care se bazează aceste instituţii", a afirmat oficialul american.

 

CITITI SI: Presedintele Basescu: Orice intarziere a Parlamentului in dosarul Microsoft este DAUNATOARE // Declaratia Victoriei Nuland INCLUDE si Romania

 

"Aşa că astăzi îi întreb pe aceşti lideri: Cum puteţi dormi sub umbrela Articolului 5 al NATO noaptea, în timp ce ziua promovaţi "democraţia iliberală", încurajaţi naţionalismul, impuneţi restricţii presei sau demonizaţi societatea civilă! Pun aceeaşi întrebare şi în legătură cu cei care protejează oficialii corupţi de urmărirea judiciară, evitând Parlamentul atunci când este convenabil pentru ei sau fac afaceri care cresc dependenţa ţărilor lor de o sursă de energie în pofida politicii declarate de diversificare", a adăugat Nuland.

 

Premierul Victor Ponta a negat faptul ca Victoria Nuland s-ar fi referit la Romania in declaratiile sale. Ponta a spus ca SUA au o pozitie publica extrem de critica la adresa Ungariei dar ca el, ca prim-ministru al Romaniei, nu poate comenta aceste declaratii: "Cred ca si presedintele Barack Obama, si doamna subsecretar Nuland au o pozitie publica deja extrem de critica vis-a-vis de ceea ce se intampla in tara vecina, fata de Ungaria, si cred ca dumneavoastra azi, fiind chiar in Romania si chiar la Bucuresti, daca nu ma insel, domnul Orban, aveti ocazia sa-l intrebati. Eu, ca prim-ministru al Romaniei, nu vreau sau nu pot sa comentez in public uitandu-ma peste granita la altii", a raspuns Ponta la solicitarea presei de a comenta declaratia subsecretarului de stat american Victoria Nuland.

 

Presedintele Traian Basescu a declarat insa ca afirmatiile Victorie Nuland fac referire si la Romania: Remarca doamnei Nuland include si Romania. Pentru mine nu e o noutate, inca din 2006 coruptia prin hotarare CSAT a fost tratata ca o amenintare la adresa sigurantei nationale. Coruptia e o amenintare la adresa securitatii nationale si un caz cum e Microsoft este o proba pana la ce nivel poate ajunge coruptia si cum se distrubuie cel putin teoretic resursele obtinute din coruptie. Ce ma ingrijoreaza este respingerea de catre clasa politica a semnalului extrem de puternic care de acum nu mai vine de la presedintele Romaniei, considerat de multe ori atac politic, poate va convingeti ca e o realitate si ca toate institutiile care lupta contra coruptiei trebuie sprijinite

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22