Pe aceeași temă
Totodată, Judecătoria Chişinău a emis o încheiere prin care a primit în procedură cererea de chemare în judecată și prin care obligă pârâtul, adică pe Dodon, să prezinte referinţa şi probele în sprijinul anulării cetățeniei lui Băsescu până pe 2 mai 2017, fixând și primul termen de judecată pentru 16 mai 2017, informează publicația ziarul de gardă.
Instanţa de la Chișinău a suspendat și executarea decretului contestat în scopul prevenirii consecinţelor iremediabile care pot fi aduse reclamantului.
În baza acestei încheieri Decretul Preşedintelui Igor Dodon nr. 16-VIII din 3 ianuarie 2017 încetează să mai producă efecte juridice până la soluţionarea cauzei prin emiterea hotărârii judecătoreşti.
Încheierea de suspendare produce efect imediat, dar poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chişinău.
La 1 februarie, Traian Băsescu, fostul președinte al României, a înaintat o cerere prealabilă lui Igor Dodon, președintele R. Moldova. Băsescu a solicitat revocarea Decretului nr. 16-VIII din 3 ianuarie 2017 privind retragerea cetățeniei ca fiind emis contrar legii.
La 6 martie, Dodon a trimis o scrisoare în care scria că cererea prealabilă a fost respinsă. Scrisoarea nu conţinea niciun fel de motivaţie juridică în sprijinul respingerii cererii prealabile. În acest context, la 16 martie, Băsescu a înaintat Judecătoriei Chişinău o cerere de chemare în judecată împotriva Preşedintelui Igor Dodon prin care a solicitat anularea Decretului, ca fiind ilegal. Concomitent cu înaintarea acţiunii reclamantul a solicitat şi aplicarea măsurii de asigurare prin suspendarea executării decretului contestat până la examinarea cauzei în fond.
***
Explicatiile lui Dodon
- "Anterior, in calitate de deputat al Parlamentului Republicii Moldova, am spus că cetăţenia i-a fost acordată dlui Băsescu in mod ilegal
- Traian Băsescu a îndemnat în repetate rînduri la lichidarea statalitatii Republicii Moldova prin anexare la România.
- Încă din perioada aflării sale în exerciţiul funcţiei de preşedinte al României, acesta a refuzat să recunoască statalitatea moldoveneasca şi existenţa poporului moldovenesc.
- Toate cele menționate vin în gravă contradicție cu prevederile legii supreme – Constituția Republicii Moldova.
- Mai mult decît atît, în cadrul procedurii de acordare a cetăţeniei RM lui Băsescu, au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor instituţii, inclusiv faptul existentei urmamririi penale.
- Prin retragerea cetăţeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu, voi repara încălcarea legii, comisă de fostul preşedinte", spune liderul prorus de la Chisinau, citat de publicatia Deschide.md.
Basescu a aflat din presa
Traina Basescu spune ca a aflat din presa despre retragerea cetateniei si crede ca lui Dodon i-ar fi, de fapt, teama de el:
"Am aflat din presa, nu m-a informat nimeni. (...) Ce parere sa am alta decat ca un presedinte promoscovit retrage cetatenia unui cetatean al Republicii Moldova doar pentru ca nu gandeste ca el. Or, eu nu o sa pot gandi ca un bolsevic niciodata", a spus Basescu, citat de Agerpres.
El a sustinut ca va analiza posibilitatea de a ataca in instanta aceasta decizie.
***
Imediat dupa ce a fost ales, Igor Dodon anunta ca ii va retrage cetatenia lui Traian Basescu.
"Acest decret, care a fost semnat cu incalcarea legislatiei - toate avizele de la toate institutiile au fost negative, decretul a fost emis cu incalcarea legislatiei - de aceea acest decret pana la Anul Nou va fi anulat", a declarat atunci Igor Dodon.
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au obţinut cetăţenia Republicii Moldova pe 9 iunie 2016. Ei au solicitat cetăţenia moldovenească şi au depus la 8 martie o cerere în acest sens la preşedinţia de la Chişinău. Pe 3 noiembrie au depus juramantul de cetateni ai Republicii Moldova la Ambasada de la Bucuresti, iar pe 13 noiembrie au votat in cadrul alegerilor prezidentiale.
Băsescu declara încă în iulie 2013, după o vizită în Republica Moldova, că după ce îşi va termina mandatul de preşedinte al României va cere cetăţenia moldovenească în semn de respect şi dragoste pentru Republica Moldova şi oamenii ei.
Tot în aprilie 2015, Băsescu a fost decorat de preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti cu ordinul "Ştefan cel Mare", decoraţia militară supremă a Republicii Moldova.
Distincţia i-a fost acordată "în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia sa deosebită la promovarea stabilităţii, securităţii şi democraţiei în regiune şi pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de formare a cadrelor din domeniile apărării, securităţii şi asigurării ordinii publice", potrivit preşedinţiei de la Chişinău.