VIDEO Alina Gorghiu: Proiectul de guvernare al PNL are termen pana in 28 februarie. Vrem ALEGERI ANTICIPATE

T.d. | 05.01.2015

Pe aceeași temă

Noul program de guvernare al PNL are ca termen limita data de 28 februarie. Totodata, liberalii urmeaza sa initieze procedurile privind o motiune de cenzura indreptata impotriva guvernului Ponta, a anuntat luni co-presedintele PNL Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.

"Ne dorim un stat care să aibă o guvernare care să pună deasupra interesului individual interesul colectiv și agenda publică să fie cea care dictează proiectele de anvergură ale Guvernului PNL. În momentul acesta, ca urmare a dialogului pe care l-am avut și cu premierul desemnat Cătălin Predoiu suntem în etapa în care se merge spre finalizarea proiectului de viziune guvernamentală, care are termen pentru a fi depus într-o primă formă 28 februarie. În momentul în care pe 28, dată limită de prezentare a acestui program de guvernare vom avea materialul, îl vom pune în dezbaterea atât internă a PNL, cât și a societății civile. Vrem o dezbatere reală pe acest program", a declarat Gorghiu, într-o conferință comună cu copreședintele PNL Vasile Blaga.
 

Liberalii vor alegeri anticipate                                              

Gorghiu a subliniat că, în ceea ce privește preluarea exercițiului guvernării, PNL își dorește alegeri anticipate.

"Opinia noastră (...) nu s-a schimbat, ne dorim, în primul rând, alegeri anticipate, desigur nu suntem copii, știm că este un lucru care se poate îndeplini extrem de dificil, aceasta este Constituția, cu ea defilăm și noi, acelorași dispoziții din Constituție ne vom supune", a spus Gorghiu.

Liderul PNL a precizat că, după prezentarea programului de guvernare, va fi depusă o moțiune de cenzură.

"În afară de faptul că știm că este dificil să ajungem la o guvernare legitimă prin alegeri anticipate, vom avea în decursul sesiunii parlamentare care începe în mod oficial la 1 februarie o moțiune de cenzură pe care o vom stabili ca temă și ca dată în următoarea ședință imediat după ce programul de guvernare va fi prezentat", a explicat Gorghiu.
 

PSD, exclus de la discutiile parlamentare

La rândul său, Vasile Blaga a precizat că PNL va iniția discuții pe tema motiunii de cenzura cu toate partidele parlamentare cu excepția PSD.

De asemenea, co-preşedintele PNL a anunţat convocarea la finalul lunii februarie a şedinţei Consiliului Naţional de Coordonare, în care vor fi aprobate deciziile politice ale partidului pentru perioada următoare, potrivit Mediafax.

Am convocat pentru 31 ianuarie Consiliul Naţional de Coordonare al PNL tocmai pentru a valida toate aceste criterii pe care colegii mei ni le vor propune pentru şedinţa din 21 şi pentru a aproba linia politică pentru următoarea perioadă, urmând ca în 1, duminică, deci cu o zi înaintea deschiderii sesiunii (parlamentare, n.r.) să avem şi reuniunea grupurilor noastre parlamentare”, a afirmat Blaga.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22