VIDEO Dosarul Gala Bute. Procurorii dispun CONTROL JUDICIAR in cazul fostului ministru al Economiei Ion Ariton

T.d. | 17.02.2015

Pe aceeași temă

Procurorii DNA au dispus masura controlului judiciar fata de fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, in dosarul “Gala Bute”, pentru o perioada de 60 de zile. Ariton este vizat de acuzatii privind participare la abuz in serviciu si trafic de influenta. In 12 februarie, Senatul a decis ridicarea imunitatii lui Ion Ariton.


Anchetatorii anticoruptie arata ca, “in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive”, potrivit unui comunicat DNA.

Masura controlului judiciar ii impune cateva obligatii lui Ion Ariton, dupa cum urmeaza:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Poliția SIBIU, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de suspecții, inculpații sau martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență;
g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

In 3 februarie, Comisia Juridica din Senat aviza pozitiv cererea DNA privind inceperea urmaririi penale fata de Ion Ariton, pentru ca, in 12 februarie, Camera Superioara sa voteze pentru ridicarea imunitatii fostului ministru al Economiei.

In ce priveste situatia lui Ariton, procurorii sustin ca acesta acesta ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Oreja.
 

Elena Udrea, vizata de un nou mandat de arestare

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) cere un nou mandat de arestare fata de Elena Udrea, in dosarul “Gala Bute”.

Procurorii adauga trei noi infractiuni de luare de mita in contul fostei candidate la presedintia Romaniei, infractiuni presupus savarsite in mandatul de ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT).

Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a solicitat procurorului general al Romaniei sesizarea Camerei Deputatilor si ministrului Justitiei in vederea inceperii procedurii de efectuare a urmaririi penale si incuviintarea arestarii preventive a deputatului Elena Udrea.

Anchetatorii vorbesc despre “săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, în perioada în care (Elena Udrea – n.r.) avea calitatea de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului”, transmite institutia anticoruptie, intr-un comunicat.

In dosarul in cauza – ce vizeaza atribuirea si folosirea, presupus ilegale, a fondurilor MDRT in perioada 2010-2012 – Camera Deputatilor a incuviintat o cerere de urmarire penala si arestare preventiva fata de Udrea, pentru abuz in serviciu, tentativa la folosirea de documente sau declaratii false pentru obtinerea de fonduri europene, trafic de influenta si luare de mita.

Procurorii sustin acum ca dispun de noi informatii privind noi fapte de coruptie.

Ulterior, au apărut noi elemente ce au conturat suspiciunea săvârșirii unor alte fapte, care nu erau cunoscute la momentul sesizării Camerei Deputaților. Unele dintre aceste fapte intră în conținutul infracțiunii de luare de mită pentru care a fost obținut avizul Camerei Deputaților și completează latura obiectivă a acesteia, iar celelalte fapte întrunesc elementele constitutive a două noi infracțiuni de luare de mită”, se arata in comunicatul DNA.


Concret, procurorii vorbesc despre trei noi capete de acuzare:

  • Infracțiunea de luare de mită în legătură cu finanțarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company S.A. cu UAT Cavnic și UAT Borsec
  • Infracțiunea de luare de mită în legătură cu plățile efectuate de Compania Națională de Investiții către S.C. Consmin S.A.
  • Infracțiunea de luare de mită în legătură cu finanțarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company S.A. și S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. cu UAT Lupeni și UAT Petroșani

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22