Pe aceeași temă
Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, la finalul sedintei coalitiei de guvernare, ca Uniunea analizeaza oportunitatea unei declaratii a Parlamentului privind o eventual demisie a presedintelui Traian Basescu. UDMR urmeaza sa ia o decizie miercuri, in acest sens, transmite Mediafax.
”Vom analiza în cadrul grupurilor parlamentare, astăzi nu am dat un răspuns şi vom lua o decizie”, a spus Kelemen, după şedinţa coaliţiei, referindu-se la propunerea de adoptare în plenul Parlamentului a unei declaraţii prin care să se ceară demisia preşedintelui Basescu, din cauza scandalului de corupţie în care este implicat fratele său.
Kelemen Hunor a spus că UDMR va lua o decizie miercuri dimineaţă.
”În acest moment, din punctul meu de vedere, nu există nicio promisiune, nici da, nici ba”, a subliniat liderul UDMR.
El a spus că Uniunea aşteaptă şi concluziile comisiei parlamentare de control al SRI, care s-a sesizat în acest caz.
Kelemen Hunor a precizat că are reţineri în acest moment în legătură cu adoptarea unei astfel de declaraţii deoarece pentru faptele fratelui preşedintelui nu poate fi acuzat preşedintele, până când nu există elementele necesare, iar în acest moment nu există aceste elemente.
"Eu pentru faptele fratelui preşedintelui nu pot să acuz preşedintele până când nu am elementele necesare. În acest moment, nu există elementele necesare şi aşteptăm să vedem şi declaraţia propriu-zisă de final şi să vedem dacă există şi alte elemente de care noi astăzi nu avem cunoştinţă", a afirmat Kelemen.
El a spus că în acest moment UDMR nu a făcut nicio promisiune şi va analiza textul declaraţiei şi dacă vor exista elemente în acest sens va lua o decizie.
"Nu ne jucăm cu astfel de solicitări, cu astfel de cereri, până nu avem elementele necesare. În acest moment, există un draft al domnului Tăriceanu şi nu avem elementele necesare să dăm un răspuns la solicitarea domnului Tăriceanu. Miercuri dimineaţă vom lua decizia", a mai spus Kelemen Hunor.
Totusi, un alt lider UDMR, Laszlo Borbely a declarat, sambata, ca o demisie a sefului statului nu ar rezolva nimic, aratand ca este ingrijorator faptul ca zilnic scena politica este dominata de scandal.
"Eu cred că în momentul de față o demisie în primul rând nu ar rezolva nimic și suntem în perioada în care fiecare trebuie să fie implicat în pregătirea alegerilor prezidențiale, nu cred că acest lucru ar rezolva ceva. Din păcate ceea ce mă îngrijorează este această atmosferă care aproape a devenit cotidiană, scandal peste scandal, în fiecare zi avem către un scandal, în loc să ne ocupăm de ceea ce ar trebui să ne ocupăm și de ceea ce așteaptă cetățenii de la noi. Deci să guvernăm, să creăm o stabilitate economică, eu cred că în România în ultimii ani de fapt s-a încetățenit acest stil de a ne ocupa de lucruri care evident pot fi foarte atractive pentru presă, poate și pentru o parte dintre cetățeni, dar nu cred că aceste lucruri sunt cele mai importante. Sincer', a declarat Laszlo Borbely.
Conform propunerii făcute de preşedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu , luni la ora 18.00 ar urma să fie convocate Birourile permanente reunite pentru proiectul de declaraţie a Parlamentului, iar miercuri ar urma să fie convocat plenul reunit.