VIDEO Miron Cozma, audiat in dosarul Mineriadei: Am fost adus cu forta la Bucuresti

Paul Cristescu | 27.10.2015

Miron Cozma, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, a declarat astazi, la intrarea in Parchetul General unde urma sa fie audiat in dosarul Mineriadei, ca el se considera parte vatamata in dosar, fiind adus cu forta la Bucuresti de un grup "securisto-comunist"

Pe aceeași temă

 

Cozma a fost pus sub acuzare de procurorii militari pentru infractiuni contra umanitatii, transmite Agerpres.


Cozma sustine ca nu a stiut de plecarea trenurilor cu mineri din Valea Jiului spre Capitala, acuzandu-l pe fostul presedinte Ion Iliescu de faptul ca i-a imbracat pe mineri in soldati: "Cine erau aia imbracati in mineri langa Ion Iliescu in balconul Guvernului? Cine erau aia imbracati la Complexul Expozitional? Inca o data, minerii din Valea Jiului au stat la Polivalenta. Noi am fost cantonati la Polivalenta in prima etapa. Am sa va spun si alte lucruri. Au imbracat minerii in soldati. Adica aia care venisera si chipurile ramasesera i-au imbracat in soldati sa va prosteasca."

 

Cozma a mai spus ca Traian Basescu si Emil Constantinescu ar trebui sa fie cercetati pentru favorizarea lui Ion Iliescu.

 

 

CITITI SI: VIDEO Miron Cozma, pus sub acuzare in dosarul Mineriadei din 13-15 Iunie 1990: Armata, Internele si Serviciile, iata minerii

 

Despre cazul vicepremierului Oprea

 

Cozma a negat faptul ca Gabriel Oprea ar fi fost garda lui de corp, sustinand ca actualul vicepremier a fost doar angajatul clubului de fotbal Jiul Petrosani.Intrebat cum comenteaza atitudinea lui Gabriel Oprea il legatura cu moartea politistului Bogdan Gigina, Miron Cozma a spus: "Acesti neocomunisti au reinventat stilul de plimbare prin Capitala cu tot felul de girofare. Nu s-a schimbat nimic. Aceeasi atitudine. Un conducator uita ca, daca este pus acolo, trebuie in primul rand sa demonstreze un respect fata de cei din jur. Pai cum ne respecta ei pe noi cand ei vin, ca pe vremea lui Ceausescu, cu acele coloane infinite de masini? Nu s-a schimbat nimic in mentalitatea de tip comunist.(...) Nu va demisiona. El a fost mereu in echipa lui de putere, pai de ce credeti ca a venit in jurul meu? Credeti ca a venit intamplator in jurul meu? Eu aveam putere in acea perioada."

 

 

Liderul minerilor este acuzat de procurorii care instrumenteaza Dosarul Mineriadei ca a organizat, in calitate de fost presedinte al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului", deplasarea in Capitala a 10.000 de mineri in iunie 1990. In acest dosar au mai fost pusi sub acuzare fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, fostul director al SRI Virgil Magureanu, general-maior (rez.) Corneliu Diamandescu, gen (rez.) Peter Petre (fost comandant al U.M. 0575 Magurele), gen (rez.) Vasile Dobrinoiu (fost comandant al U.M. 0828 Baneasa - Scoala Militara Superioara de Ofiteri a MAI), viceamiral (rez.) Emil 'Cico' Dumitrescu (fost sef al Directiei Generale de Cultura, Presa si Sport din MAI), general maior (rez.) Mugurel Florescu (fost sef al Parchetului Militar), Nicolae Dumitru (fost vicepresedinte al FSN), Cazimir Ionescu (fost vicepresedinte al CPUN).
 

Mai multi lideri de sindicat si directori de mine, precum si alti oficiali, au fost pusi sub acuzare pentru ca au organizat deplasarea in Capitala a minerilor din Valea Jiului.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22