VIDEO Petro POROSENKO PRELUNGESTE cu 72 de ore ARMISTITIUL de incetare a focului în estul Ucrainei

P.c. | 28.06.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a luat decizia, vineri seara, de a prelungi cu 72 de ore armistiţiul de încetare a focului în estul separatist al Ucrainei, a anunţat Preşedinţia ucraineană, citată de Itar-Tass în pagina electronică. Kievul îşi exprimă speranţa că "până luni vor fi făcuţi următorii paşi: implementarea planului de pace al lui Poroşenko, asigurarea unei monitorizări vizând respectarea armistiţiului, garantarea unui control eficient la frontiera ruso-ucraineană şi eliberarea tuturor ostaticilor, inclusiv membri OSCE", relateaza Mediafax.

 

Decizia a fost luată la o reuniune cu oficiali de rang înalt din domeniul apărării, după ce Poroşenko a sosit de la Bruxelles, unde a fost semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

 

"Şeful de stat, în baza unei decizii a Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare, a prelungit armistiţiul până luni, ora 22.00 (22.00, ora României), 30 iunie", potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.

 

CITITI SIPetro POROSENKO s-a intalnit cu Angela Merkel şi cu François Hollande, la Bruxelles, dupa semnarea ACORDULUI DE ASOCIERE al Ucrainei cu UE

 

Ucraina insistă ca până pe 30 iunie să fie "închise punctele de recrutare a insurgenţilor pe teritoriul rus, iar deplasările grupărilor armate ilegale să înceteze". Autorităţile ucrainene adaugă că "construirea unor noi fortificaţii în timpul armistiţiului va duce la anularea acestuia".

 

De asemenea, Preşedinţia ucraineană infomează că "în cazul nerespectării condiţiilor enumerate mai sus, Ucraina îşi rezervă dreptul de a renunţa la regimul de încetare a focului în zonele unde armistiţiul a fost încălcat".

 

CITITI SIConsilier rus: Poroşenko este un "nazist", iar acordul cu UE, "ilegitim"

 

Anterior, informaţia privind prelungirea armistiţiului a fost anunţată de surse diplomatice. Armistiţiul, decretat de preşedintele Petro Poroşenko acum o săptămână, urma să expire vineri la ora 22.00.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22