Pe aceeași temă
Toti colegii din PSD il sustin pe premierul Victor Ponta si il asteapta sa se intoarca in tara, a spus luni sefa interimara a formatiunii. Si socrul lui Ponta, senatorul Ilie Sarbu, a anuntat ca prim-ministrul se va intoarce in cursul acestei saptamani “in fruntea tuturor functiilor pe care le are”.
Intr-o conferinta de presa tinuta, luni, dupa sedinta conducerii de partid, Rovana Plumb a subliniat inca o data ca PSD "il sustine pe premierul si presedintele Victor Ponta, ii ureaza sanatate si asteapta sa revina dupa perioada de recuperare", potrivit Ziare.com.
Liderul interimar al formatiunii social-democrate a precizat ca Executivul si Parlamentul au luat “masuri extrem de importante pentru cetateni”, in ultimele saptamani, in contextul absentei lui Ponta de la sefia Executivului si a PSD.
Rovana Plumb a afirmat ca Romania are crestere economica, cunoaste o crestere a investitiilor, a locurilor de munca si "o colectare impresionanta facuta de ANAF", subliniind ca "toate masurile sunt sustenabile".
"Asteptam promulgarea celor doua legi foarte importante pentru romani - Codul fiscal si Codul de procedura fiscala - pentru a le implementa. Romania se afla pe drumul cel bun. Nu suntem de acord ca sa existe o perturbare de la acest drum atat de important pentru romani", a mai declarat Plumb, acuzandu-i pe liberali ca vor sa creeze instabilitate prin faptul cer demisia lui Ponta.
In ce priveste revenirea in tara a premierului, Plumb a aratat ca: "Il asteptam, ii dorim sanatate, in momentul in care medicii vor decide cu siguranta se va intoarce, noi il asteptam".
Si socrul premierului, liderul senatorilor PSD Ilie Sarbu, a spus ca Ponta se va intoarce in Romania in aceasta saptamana, el urmand sa isi reia imediat toate functiile.
"Se simte bine si saptamana asta eu cred ca ajunge acasa. Asta (ziua revenirii - n. red.) nu decidem nici noi, nici el. Pana nu spune profesorul care l-a operat ziua in care poate pleca… Dar se simte bine, asta e important", a spus Ilie Sarbu.
El a adăugat că că Ponta se va intoarce "in fruntea tuturor functiilor pe care le are".
Din 12 iunie, premierul a plecat pe neasteptate din Romania, mai intai la Baku, apoi in Turcia, pentru a se opera la genunchi, iar de atunci nu a mai fost vazut, fiind prezent in spatiul public doar prin postari pe Facebook si interventii telefonice.