VIDEO STATUL ISLAMIC revendica DECAPITAREA ostaticului american Peter Kassig

P.c. | 16.11.2014

Pe aceeași temă

Gruparea ultra-radicala Statul Islamic (SI) a revendicat executarea prin decapitare a ostaticului american Peter Kassig, in semn de represalii fata de trimiterea de consilieri militari in Irak, intr-un videoclip postat online duminica pe site-urile jihadiste, scrie AFP, relateaza Hotnews.


In aceasta inregistrare difuzata de aripa mass media a gruparii jihadiste Al-Furqan sunt prezentati combatanti SI in curs de a executa cel putin 18 barbati prezentanti ca fiind soldati ai regimului Bashar al-Assad.
 

Marea Britanie si Franta, care participa alaturi de Statele Unite la lupta impotriva Statului Islamic, au condamnat executarea lui Peter Kassig, un fost soldat convertit la islam, al cincilea ostatic occidental rapit in Siria si executat de SI din august.

Aceste executii reprezinta ultima demonstratie de brutalitate a acestei grupari responsabile de crime teribile - violuri, rapiri, curatare etnica, crucificari, sclavagism - in vaste regiuni cucerite in Siria si in Irak. 

"Este Peter Edward Kassig, un cetatean american din tara voastra", spune un barbat mascat si imbracat in negru, in picioare, alaturi de un cap taiat. Acest barbat cu accent britanic pare a fi "Jihadi John", cel care i-a ucis si pe ziaristii americani James Foley si Steven Sotloff.

 



In varsta de 26 de ani, Peter Kassig este al treilea ostatic american a carui decapitare este revendicata de SI. Doi britanici, Alan Henning si David Haines, au avut aceeasi soarta.
 

Uciderea ostaticului, care adoptase numele de Abdul Rahman dupa convertirea la islam, in captivitate, este prezentata ca o reactie de represalii la trimiterea a circa 3.000 de soldati si consilieri americani in Irak pentru a ajuta armata sa lupte impotriva gruparii jihadiste sunite.
 

"Ati pretins acum patru ani ca va retrageti din Irak (...) In realitate, nu ati facut decat sa ascundeti o parte a trupelor voastre aducand in fata agentii vostri, iar cei care au plecat au revenit in numar mai mare", spune barbatul, adresandu-se lui Barack Obama.
 

Imaginile arata cel putin 18 barbati prezentati ca fiind soldati ai regimului Bashar al-Assad, fiecare insotit de un combatant al SI. Victimele sunt puse la pamant in acelasi timp dupa care sunt decapitate.
 

Aceasta inregistrare este diferita de precedentele imagini cu decapitarea ostaticilor occidentali, Kassig nefiind prezentat in viata. De asemenea, nicio amenintare nu este adresata unui alt ostatic occidental detinut.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22