VIDEO Stela Arhire, secretar general al PSD Diaspora, a demisionat

P.c. | 19.11.2014

Pe aceeași temă

Stela Arhire, secretarul general al PSD Diaspora, care a aparut intr-o inregistrare video incercand să îi convingă pe oamenii din biserica românească din Paris să îl voteze pe Victor Ponta înaintea primului tur, şi-a dat demisia. Ea a afirmat ca si-a dat demisia din cauza rezultatelor dezastruoase obţinute de PSD în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale în străinătate, relateaza Gandul.

 

"Având în vedere rezultatul dezastruos obţinut de Partidul Social Democrat în diaspora îmi anunţ retragerea din funcţia de secretar general al PSD Diaspora solicitând ca un gest similar, pe care l-aş considera cel puţin de bun simţ şi de toţi ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al PSD – Diaspora", afirmă Stela Arhire în scrisoarea de demisie.

 

Aceasta i-a cerut preşedintelui interimar al PSD Diaspora, Mihnea Costoiu, să dizolve biroul executiv şi să convoace, în prima parte a anului 2015 o conferinţă extraordinară de alegeri, care "să reprezinte un demers menit să favorizeze alegerea unor persoane care să lucreze cu adevărat pentru acest partid şi să nu mai adopte o poziţie critică extrem de confortabilă, care însă nu este niciodată susţinută şi de fapte concrete, care să dovedească o poziţie activă faţă de sprijinirea intereselor românilor aflaţi în străinătate".

 

Ea a solicitat conducerii PSD să analizeze implicarea fiecărui membru care deţine funcţii în partid şi eforturile acestora "depuse în vederea sprijinirii demersurilor de campanie electorală"."Solicit Guvernului României să-i demită pe toţi conducătorii de instituţii publice, care trebuiau să gestioneze cu profesionalism situaţia românilor din străinătate, dar care, în fapt, au reuşit să creeze deservicii imense atât imaginii guvernului României în rândul românilor din afara graniţelor ţării, cât şi a PSD ca partid responsabil cu nominalizarea lor în importantele funcţii pe care le deţin", a mai spus ea.

 

Cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, secretarul general al PSD Diaspora, Stela Arhire, şi deputata PSD Cătălina Ştefănescu au participat la o serie de activităţi cu românii din Franţa. Printre aceste activităţi s-a numărat şi un „eveniment electoral” pentru candidatul Victor Ponta, într-o biserică românească din Paris.

 

Într-o înregistrare postată pe YouTube, sunt prezentate imagini din biserica "Sfinţii Trei Ierarhi", unde Stela Arhire şi Cătălina Ştefănescu le promiteau oamenilor 20.000 de cărţi în limba română. Cum reacţia românilor a fost una neaşteptată, ei începând să huiduie, pesedistele au încercat să le spună că nici ele, nici diaspora nu au culoare politică. El au continuat, însă, să facă campanie electorală în biserică.

 

 

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22