Pe aceeași temă
Victor Ponta a declarat, vineri, dupa sedinta CExN a partidului, ca va renunta la sefia formatiunii daca, in luna martie, Consiliul National (CN) nu va adopta modificarile la statul propuse de el. Este vorba de modificarile privind sanctiunile impuse membrilor social-democrati care se afla in diverse stadii in procese penale.
"Da. Eu cred că dacă merg cu o propunere la Consiliul Naţional şi majoritatea colegilor nu sunt de acord cu mine, vine altcineva, pentru că nu pot să spun că nu am dreptate, dar mergem mai departe", a subliniat Ponta, intrebat daca intentioneaza sa conditioneze adoptarea masurii respective in CN de ramanerea sa in functia de presedinte al social-democratilor.
Ponta a spus că la CN din 20-21 martie PSD va trebui să ia decizii radicale legate de ceea ce trebuie schimbat în modul său de organizare internă, dar şi în exprimările, mentalitatea şi acţiunea sa politică şi publică, potrivit Mediafax.
Liderul PSD a spus că măsura introducerii unor sancţiuni clare în statut pentru cei care au probleme cu Justiţia nu beneficiază la acest moment de un consens, dimpotrivă.
"Până la Consiliul Naţional trebuie să ne hotărâm. Nu toată lumea e de acord cu acest lucru, după cum deja aţi aflat. Nu pot spune că e un consens extraordinar pe această temă", a spus Ponta, care a precizat că a discutat despre subiect cu "toată lumea", inclusiv cu preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care s-a declarat împotriva unor astfel de măsuri.
Ce vrea Victor Ponta
Victor Ponta își dorește ca în Statutul PSD să fie incluse sancțiuni clare pentru toți membrii care au probleme cu legea, despre care liderii social-democrati vorbesc in sensul unei asa-zise “reforme” a partidului.
„Să trecem foarte clar în Statut ce se întâmplă cu o persoană, cu funcția sa politică, administrativă și calitatea sa de membru de partid, în funcție de stadiul procesului, dacă e vorba de urmărire penală, arestare preventivă sau alte măsuri preventive, dacă e vorba de trimitere în judecată sau de condamnare“, a explicat, acum cateva saptamani, șeful PSD. Cu alte cuvinte, sancțiunile pe linie de partid vor fi gradate, cea mai ușoară urmând să fie aplicată celor împotriva cărora se începe urmărirea penală (ar putea fi vorba de o suspendare din PSD pe timp limitat).
Dacă vor fi acceptate astfel de modificări la Statutul PSD, afectați vor fi mulți social-democrați influenți, printre care Radu Mazăre, Marian Oprișan, Liviu Dragnea, Nicușor Constantinescu, Mircea Cosma, Bunea Stancu, Dan Nica, Adrian Duicu sau Ecaterina Andronescu, toți cu dosare în diferite stadii.
Apoi, dacă se va introduce în Statut și modificarea privind delimitarea funcției administrative de cea politică (șefii de consilii județene să nu fie și liderii filialelor), vom asista la multe schimbări la vârful organizațiilor județene.
CITESTE SI: