Viktor Orbán: Suntem gata ca, împreună cu românii, să construim o nouă Europă Centrală

Dora Vulcan | 15.12.2019

Premierul ungar Vicktor Orbán este convins că ungurii și românii pot împreună contribui la construirea unei noi Europe Centrale, una dintre cele mai competitive zone din lume.

Pe aceeași temă

”În calitate de premier al Ungariei spun că văd şanse nemaipomenite ca în viitor românii şi maghiarii să aibă ţeluri comune. Noi, maghiarii, vrem să ieşim din acea situaţie în care să fim în linia a doua a Europei. Vrem să ne numărăm printre ţările europene unde este cel mai bine să trăieşti, să munceşti. Ungaria vrea să rămână una dintre ţările cele mai sigure din lume. Noi, maghiarii, credem că acest ţel poate fi mai uşor de înfăptuit împreună decât de unul singur. Suntem gata ca împreună cu românii să construim o nouă Europă Centrală, care să fie una dintre cele mai competitive din lume. Oraşele să fie legate prin cale ferată rapidă, cu locuri de muncă", a spus Viktor Orbán, sâmbătă, la Timișoara, citat de Agerpres, la evenimentul consacrat împlinirii a 30 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989.

Evenimentul, intitulat ”Libertate 89” a fost organizat de Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT).

"Acel sistem a fost un bici uns cu miere, bazat pe minciună şi creat în păcat (...) Am bătut fiecare (dintre ţările foste socialiste - n.r.) câte un cui în coşciugul comunismului, am ştiut că dictatura se va nărui. (...) Patru decenii şi jumătate de comunism nu rămân fără repercusiuni. Nu există schimbare politică care să schimbe într-o zi un câmp de mătrăgună într-o livadă înflorită. Noi aprindem lumina, încă o dată, în oraşul care a dat pentru prima dată lumina Europei. La mulţi ani, Timişoara!", a afirmat Viktor Orbán, în alocuţiunea sa.

Orbán a amintit rolul avut de români în 1956 în sprijinirea revoltelor din Ungaria împotriva sistemului comunist.

"În anul 1956, românii au fost cei care au sprijinit mişcările populaţiei din Ungaria care s-a revoltat împotriva sistemului comunist (...) Corecţia comunismului nu este posibilă decât prin revolta popoarelor. Popoarele din Europa Centrală au ştiut că libertatea nu o vor primi niciodată ca un dar de la marile puteri. Dacă i-am fi aşteptat pe occidentali, am fi în continuare sub ocupaţia trupelor sovietice, dar noi am vrut viaţă liberă (...)”, a spus premierul ungar.


De asemenea, Viktor Orbán a amintit că şi în 1989 foarte mulţi nu credeau că este posibilă răsturnarea regimului comunist, însă cei din rezistenţa anticomunistă nu au încetat să creadă şi au demonstrat în cele din urmă că a fost posibil,

La spectacolul de gală au fost prezenţi şi preşedintele UDMR Kelemen Hunor, primarul Nicolae Robu, Tőkés László şi alte personalităţi politice.

Manifestările dedicate împlinirii celor trei decenii de la Revoluţia din 1989 vor continua duminică cu simpozionul intitulat "30 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989", urmat de Marşul Libertăţii, pe traseul Piaţa Maria - Piaţa Victoriei şi depunere de candele pe scările Catedralei Mitropolitane, în memoria eroilor martiri.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22