Violeta Alexandru, președinte PNL București, anunță că PUZ-urile de sector vor fi suspendate 3 luni

Laurentiu Gheorghe | 25.02.2021

Violeta Alexandru a scris un mesaj în care anunță că primarul general, Nicușor Dan, a acceptat propunerea consilierilor PNL ca suspendarea PUZ-urilor de sector să fie doar de 3 luni.

Pe aceeași temă

PNL argumentează că suspendarea PUZ-urilor sectoarelor 2,3,4,5 și 6 timp de doi ani așa cum cerea primarul general, Nicușor Dan, ar bloca dezvoltarea Capitalei, care ar rămâne fără niciun fel de reglementare în materie de urbanism.

„Consilierii PNL vor vota proiectele Hotărârilor de Consiliu General inițiate de Primarul Dan pentru suspendarea PUZurilor. O suspendare 3 luni, timp în care să se remedieze problemele. Suspendarea celor 5 PUZuri de sector și lăsarea Bucureștiului fără niciun fel de reglementare în materie de urbanism, PENTRU O PERIOADĂ DE 2 ANI, așa cum propune Primarul General al Capitalei, domnul Nicușor Dan, pentru ședința Consiliului General de mâine, înseamnă mult. Primarul General a înțeles argumentele noastre pertinente. Această decizie ar înseamna blocarea oricărui proiect de dezvoltare în București, inclusiv a celor care respectă toate normele în vigoare. Nu pot fi alungate proiectele viabile în județele limitrofe. Am cerut Primarului General reducerea termenului de suspendare propus. De la 2 ani la 3 luni. Și a fost de acord”, scrie Violeta Alexandru.

Liderul PNL București susține că în cele trei luni, liberalii așteaptă de la primarul general propunerile de corectare a PUZ-urilor. Deși aceasta scrie că Planurile Urbanistice din cele cinci sectoare au fost făcute cu complicitatea unor „rechini imobiliari” și vorbește despre „abuzurile asupra spațiilor verzi”, Violeta Alexandru susține că „3 luni de suspendare a actualelor PUZuri este suficient”.

„Nu pot fi blocate pentru că acest lucru asumă că toți antreprenorii din București încalcă reguli și nu este așa. Prin investițiile pe care cei corecți le fac, se colectează venituri la bugetul Bucureștiului, dincolo de salariile pe care le plătesc pentru angajații lor. (...) 3 luni de suspendare a actualelor PUZuri este suficient. În timp ce curățăm, trebuie să dăm acestui oraș și o perspectivă corectă de dezvoltare”, mai scrie Violeta Alexandru.

Surse liberale susțin că discuțiile cu Nicușor Dan nu au fost lipsite de scântei, fiind invocată inclusiv posibilitatea ca unii consilieri liberali să demisioneze din Consiliu în cazul în care primarul ar forța adoptarea proiectului său.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22