Pe aceeași temă
Deputaţii PSD Viorel Hrebenciuc şi Robert Negoiţă, precum şi Sebastian Ghiţă sunt cercetaţi de DNA pentru spălare de bani, fals în înscrisuri şi folosirea influenţei pentru finanţarea ilegală a partidelor politice, într-un dosar desprins din cel în care Ioan Niculae a fost trimis în judecată în urmă cu o zi, pentru finanţarea campaniei prezindenţiale a PSD.
În dosarul privind trimiterea în judecată a preşedintelui grupului InterAgro, Ioan Niculae, procurorii arată în rechizitoriu că a fost constituit un nou dosar, în care urmează să fie cercetate infracţiunile de folosire a influenţei sau a autorităţii politice, fals în înscrisuri şi spălare de bani, fapte comise de Gheorghe Teodorescu, de la INSOMAR, alături de Viorel Hrebenciu, Robert Negoiţă, dar şi oameni de afaceri precum Sebastian Ghiţă şi Emilian Dinescu.
Potrivit aceluiaşi document, a fost făcută şi o a doua disjungere, în acest nou dosar urmând să fie cercetaţi Ioan Niculae, angajaţi APIA şi angajaţi ai InterAgro, pentru fraudarea unor fonduri europene.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) i-a trimis miercuri, 11 ianuarie, în judecată pe liderul PSD Brailă, Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Barac, de la InterAgro, precum şi pe Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, aceştia fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice.
În rechizitoriul intocmit, procurorii susţin că "în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din functia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a Partidului Social Democrat (PSD), pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la inculpatul Niculae Ioan, patron al SC INTERAGRO SA, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD."
Potrivit înţelegerii infracţionale, sumele de bani urmau a fi furnizate indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăţi către diferiţi furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituţii implicate în realizarea de sondaje de opinie publică.
În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae ar fi solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul partidului menţionat, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural (S.N.T.G.N. TRANSGAZ si SNGN ROMGAZ SA).
Procurorii fac referire la mai multe convorbiri telefonice dintre patronul InterAgro si liderul PSD Braila Gheorghe Bunea Stancu, discutii din care rezulta ca Niculae se opunea numirii ca ministru al Economiei a lui Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI. In schimb, magnatul il dorea pe deputatul PSD de la Comisia pentru Industrie, Iulian Iancu, informeaza Romania libera.
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, din cei 1.000.000 de euro, s-a plătit efectiv suma de 641.730 lei, aproximativ 150.000 euro, folosindu-se drept paravan un contract încheiat între societatea controlată de Ioan Niculae - InterAgro şi SC INSOMAR SRL.
Acest contract a fost încheiat pentru servicii fictive, tocmai pentru a se crea o acoperire aparent legală destinaţiei reale a sumelor de bani, şi anume finanţarea unui partid politic cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Contractul propriu zis şi actele aferente (procesul-verbal de recepţie, facturi) au fost încheiate de Viorel Bărac şi Gheorghe Teodorescu, cu mijlocirea lui Ioan Niculae, au precizat procurorii.
Dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.