Viorel Popescu, fost director al RATB, trimis in judecata de DNA. El este acuzat ca a produs regiei un PREJUDICIU de 820.000 de euro

P.c. | 18.09.2014

Pe aceeași temă

DNA l-a trimis în judecată pe Viorel Popescu, fost director al RATB, acuzandu-l că a prejudiciat regia cu 820.000 de euro. Prejudiciul ar fi fost cauzat prin încheierea unui contract cu o firmă care a oferit RATB servicii de asistenta juridica desi nu avea acest drept. Aflat în arest la domiciliu, Viorel Popescu este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de abuz în serviciu şi de conflict de interese, relateaza Mediafax.

 

Mai exact, anchetarii spun că, în perioada 10 noiembrie 2011 - 9 octombrie 2012, în calitate de director general Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) , Popescu "nu a îndeplinit unele acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu şi a efectuat în mod defectuos activităţi specifice funcţiei", fapt ce a dus la un prejudiciu de peste 3,6 milioane de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 820.000 euro. Aceşti bani au fost folosiţi în defavoarea RATB, însă suma a reprezentat foloase materiale necuvenite pentru firma Urbconnect SRL.

 

Astfel, în 13 martie 2012, între RATB şi firma menţionată, care nu avea drept de asistenţă juridică şi reprezentare în instanţă, a fost încheiat un contract de prestări servicii juridice.

 

"Din conţinutul contractului rezultă că RATB, prin inculpatul Viorel Popescu, a împuternicit firma respectivă în vederea recuperării tuturor creanţelor de la Casa de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti (CASMB), în baza unor simple solicitări ale firmei private către debitoare, îndrituită cu rolul de intermediar în relaţia Regiei Autonome de Transport Bucureşti cu CASMB", conform DNA.

 

Procurorii punctează că, din actele existente la dosar, reiese că în contract se specifică faptul că firma Urbconnect avea obligaţia de asistare la controlul efectuat de CASMB. faţă de RATB, pentru ca regiei să îi revină sumele cuvenite, deşi, în realitate, nu a existat şi nici măcar nu se prefigura un astfel de control.

 

CITITI SI: Metrorex RETRAGE cardurile comune cu RATB, din cauza DATORIILOR regiei de aproximativ 15 milioane de lei

 

De altfel, potrivit DNA, Viorel Popescu ştia foarte clar, la momentul semnării actelor întocmite de funcţionarii de specialitate ai regiei, cuantumul sumelor de bani neachitate de Casa de Asigurări, astfel încât aceste verificări nu trebuiau încredinţate firmei private. "Prin urmare, inculpatul Popescu Viorel, în calitate de director general al RATB, pe lângă faptul că nu a întreprins măsuri legale şi efective de recuperare a creanţelor datorate regiei de către CASMB, prin structurile cu atribuţii în acest sens, existente în cadrul regiei, a decis să încheie un contract cu SC Urbconnect SRL Bucureşti, sub aparenţa că firma privată va efectua demersuri la CASMB pentru recuperarea sumelor de bani datorate către RATB", menţionează anchetatorii.

 

În plus, conform sursei citate, fostul director al RATB nu a luat în considerare obiecţiunile ridicate de Serviciul juridic şi contencios al regiei, la semnarea contractului cu respectiva frimă, iar ulterior a admis achitarea, din conturile bancare ale regiei de transport, a facturilor emise de firma privată, deşi acestea nu se fundamentează pe niciun document care să ateste demersurile concrete derulate de prestator şi natura acestora.

 

În acest dosar, Regia Autonomă de Transport Bucureşti a precizat că se constituie parte civilă, motiv pentru care aceasta cere în instanţă recuperarea prejudiciului cauzat de Viorel Popescu, de aproape 820.000 de euro.

 

Pentru a fi siguri că aceşti bani vor fi recuperaţi, anchetatorii au pus sechestru pe bunurile imobile ale fostului director. Judecătorii de Tribunalul Bucureşti urmează să dea o sentinţă în acest caz.

 

În primăvara lui 2013, Guvernul a sesizat DNA asupra unor posibile fapte de natură penală identificate în activitatea RATB în perioada 2010-2012, de Corpul de Control în urma unor verificări efectuate la solicitarea primarului general.

 

În nota de control s-a arătat, printre altele, că reprezentanţii RATB din perioada cercetată au acoperit pierderi de 12,1 milioane lei din fondurile destinate servicului de transport public subvenţionat, prin schimbarea destinaţiei banilor, şi au comis nereguli în atribuirea unor contracte de achiziţii, ceea ce poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

 

RATB, care în 2010 şi 2011 a raportat un profit contabil zero, a efectuat cheltuieli de protocol de 450.967 de lei, din care 299.119 lei pentru produse de la cantină, de patiserie, băuturi şi cafea penru conducerea regiei, iar alte 10.530 lei au fost cheltuite pentru 6 stilouri cu peniţe de aur şi platină tip Mont Blanc, la un preţ de circa 1.700-1.300 lei/bucata, pentru membrii Consiliului de Administraţie al RATB.

 

Viorel Popescu a fost ales în funcţiile de preşedinte al Consiliului de Adminsitraţie al RATB şi de director al regiei la 10 noiembrie 2011. El a condus RATB până în 4 septembrie 2012, când a fost revocat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) din Consiliul de Administraţie al regiei, ceea ce a dus automat şi la pierderea postului de director.

 

Reprezentanţii USL în CGMB spuneau atunci că Viorel Popescu a fost revocat din cauza managementului defectuos.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22