Pe aceeași temă
Acuzațiile pe care le-a lansat în toate direcțiile au la bază pactul pentru bunăstare lansat de ea, pe care doar Ponta și Grupul Minorităților Naționale au acceptat să le semneze.
Principalele declarații ale Vioricăi Dăncilă:
Am propus săptămâna trecută Pactul pentru bunăstarea românilor
Vreau ca toate partidele să semneze acest pact
Nimic din ce am văzut din partea Opoziției nu a fost gândit pentru români. Orice abordare care nu are în centrul ei bunăstarea e una nocivă și trebuie să dispară
Am fost prima care a semnat acest pact, salut decizia grupului minorităților din Camera Deputaților de a semna pactul
Mulțumesc sindicatelor și organizațiilor care au ales să susțină aceste principii și asumări pentru România
Mă îngrijorează însă unele răspunsuri. Tocmai principalele partide de dreapta a încercat să ocolească semnarea acestui pact, tocmai ei care au tăiat salarii în trecut. Românii nu au uitat însă ce s-a întâmplat în guvernarea 2010 -2012
Tot din partea Opoziției am văzut încercarea de a condiționarea semnării pactului de demisia guvernului
Alții au spus că pactul e un gest politic. Ni-l spune textual cel care și-a sacrificat partidul și guvernarea ca să facă jocurile altora
Le reamintesc că, spre deosebire de toate acordurile la care s-au raliat, acesta e un gest pentru români
Dl Iohannis ne-a spus că a citit Pactul pentru români și a trecut mai departe, așa cum a făcut-o timp de 5 ani. Președintele trece mereu mai departe când are șansa de a face bine
El se oprește doar când are posibilitatea de a face rău propriei țări
Nu am crezut că un gest firesc pentru orice partid vă va pune atât de tare în dificultate.
Ați eșuat în a da jos guvernul pentru că nu ați reușit să convingeți nici măcar membrii Parlamentului
Acum vorbiți de o nouă moțiune în condițiile în care nu puteți pune semnătura pe o garanție în fața românilor că nu le veți tăia salariile
Nu mă voi opri din a vă cere să vă asumați responsabilitatea în fața oamenilor