Viorica Dăncilă: Decât să vorbesc liber și să spun prostii, mai bine să am o hârtiuță în față

Redactia | 04.03.2019

Premierul Viorica Dăncilă a reacționat nervos luni la criticile din partea Opoziției de la microfonul Parlamentului.

Pe aceeași temă

”Decât să vorbesc liber și să spun prostii mai bine să am o hârtiuță în față și să spun lucruri corecte”, a spus Dăncilă, în replică la reproșurile opoziției.

”Nu mă cobor, sunteți prea jos ca să vă răspund”, i-a mai transmis Dăncilă unui parlamentar care i-a adresat critici dure.

Dăncilă s-a remarcat din primele zile ale mandatului său prin numărul enorm de gafe de exprimare sau diplomatice, unele făcute chiar în timpul unor deplasări în străinătate.

Viorica Dăncilă a participat luni, în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterea din cadrul „Orei Premierului”, pe marginea OUG 114 care introduce „taxa pe lăcomie” pentru bănci. Solicitarea a fost făcută de grupul parlamentar al PNL, care cere Guvernului abrogarea actului normativ acuzând faptul că prevederile ordonanței duc România în faliment.

Principalele declarații (monitorizare Hotnews.ro):

  • Am ascultat cu mare atenție, am privit cu mare atenție circul cu care ați obișnuit cetățenii

  • Dna Turcan, nu am ratat nimic, cum nu am să ratez nici ocazia de a conduce executivul pentru România și pentru români.

  • Rezultatele de până acum a președinției Consiliului UE arată că în plan extern avem recunoaștere și toți ne apreciază

  • Există o diferență majoră: eu îmi reprezint țara cu demnitate și dvs ați votat împotriva României

  • Doamna Turcan, aruncați atâta venin în jurul dvs că ați face invidioasă și o viperă

  • Florin Roman, dvs vorbiți de alocații, care ați votat împotriva bugetului în care era prevăzută creșterea alocațiilor?

  • Când ați folosit cuvântul hoț, cred că vă refereați la persoana dvs pentru că eu nu fac parte din această categorie

  • Cum să avem o imagine bună pe plan extern cu oameni care dezinformează? Vreți circ, făceți-l în partidul dvs, nu aici într-o instituție care merită respectul tuturor

  • Dl Barna, dacă sărăcia înseamnă creșterea de pensii și salarii îmi asum

  • De fiecare dată am plătit și pensiile, și salariile, dar dvs ați creat de fiecare dată îngrijorare, și acest lucru nu e corect

  • Îmi spuneți că nu vor mai veni investitori în România, vor veni

  • Dar am impresia că vă doriți de fapt să nu se mai investească în România

  • Nu vă pasă de România și români,vă pasă mai mult de partidele din care faceți parte

  • Dar eu am încredere în români și știu că dânșii vor face diferența

  • Decât să vorbesc liber și să spun prostii mai bine să am o hârtiuță în față și să spun lucruri corecte. La dvs mă refeream dl Roman. Sunteți prea jos ca să pot să vă răspund

  • Dl Tudose, am preluat de la dvs foarte multe lucruri, probabil și multe din deciziile luate acum

  • Nu am să vă răspund și nu am să fiu nici ironică și nici caustică pentru că odată am fost colegi

  • Dar dacă veniți cu lucruri constructive fiți convins că le vom prelua

  • Mi se pare corect să avem dialog constructiv. Îmi doresc acest dialog și pe mai departe. Sunt convinsă că nu pot avea discuții constructive aici, nu mai putem vorbi de consens, cineva care jignește în continuare ... (I se cere de la tribună să termine discursul)

  • Am convingerea că OUG are aspecte bune, are aspecte pe care trebuie să la modificăm, dar ea nu trebuie abrogată


Varujan Vosganian (În timpul discursului său, ordonanța a fost adoptată tacit în Senat)

  • Numele victimelor este ignorat, numele călăilor e pe buzele tuturor

  • Dacă vreți să exprimați solidaritate, începeți cu victimele

  • OUG 114 se referă la numeroase aspecte și ideea abrogării în ansamblu e incorectă

  • Sigur că nu trebuia dată la sfârșitul anului

  • Despre ce prăbușire a leului vorbiți?

  • ALDE nu va permite ca Pilonul II de pensii să fie distrus, nu va permite atacuri împotriva mediului de afaceri



Lider deputați USR, Cristina Prună

  • Cum ne puteți spune că gândiți românește, când am văzut că agențiile de rating vor să pună România pe lista neagră? Asta înseamnă că investitorii nu vor mai veni în România.

  • Această OUG nu o să facă decât să crească facturile la gaze și la electricitate

  • Un mesaj din stradă: Abrogați și apoi plecați!


Dan Barna (USR)

  • Cu OUG 114 ați reușit să vă autodepășiți. Agențiile de rating retrogradează România din cauza OUG

  • Răul cel mai mare este desființarea de facto a Pilonului II de pensii

  • Ați reușit să le detonați pe toate printr-o singură ordonanță

  • Această OUG nu a fost scrisă de dvs și ingineria fiscală nu vă aparține dvs

  • Autorii sunt cei doi infractori condamnați penal care conduc de fapt Guvernul, Dragnea și Vâlcov

  • Suntem în an electoral și ați rămas fără bani de pensii și salarii, nu veți reuși nici anul acesta să terminați măcar un tronson de autostradă din România

  • Ați spus că gândiți românește, atacând sectorul bancar, vreți să scadă ROBOR, cum poate scădea ROBOR dacă aruncați economia în aer?

  • Această OUG este o greșeală și va face foarte mult rău economiei. Arătați acum cât mai e timp că mai aveți o brumă de coloană vertebrală

  • Abrogați OUG 114


Deputat PNL Florin Roman


  • Dle Dragnea poate rămâneți (în sală, nr) pentru că vrem să ne adresăm premierului de facto. Ați furat banii copiiilor.

  • Sunteți mai rău decât Vîșinski, ideologul vostru sovietic. Ați pus ochii pe aurul românilor.

  • Ați introdus 100 de taxe noi, ați mințit românii pentru că vreți să luați și pielea și aerul pe care îl respiră. Abrogați ordonanța și plecați! Dl. Dragnea, elicopterul vă așteaptă pe terasă!


Viorica Dăncilă

  • Au apărut multe manipulări și românii au dreptul să știe adevărul

  • România nu a inventat aceste taxe, ele au fost impuse în mai multe țări

  • În timpul scurs de la preluarea președinției UE, am închis mai multe dosare decât Austria

  • Vi se pare normal ca românii să plătească dobânzi duble față de UE?

  • În cazul facturilor la energie, nu vă doriți ca prețurile plătite de consumatorii casnici să fie cele corecte?

  • Deranjează pe cineva că noi gândim românește?

  • Am luat aceste măsuri în urma unei analize riguroase

  • Aveam această responsabilitate politică și guvernamentală de a ne îngriji ca cetățenii să fie principalii beneficiari ai creșterii economice

  • Prin acest act, guvernul pentru prima oară în 30 de ani stabilește ca domeniu strategic sectorul construcțiilor

  • Prin OUG s-a înființat Fondul de dezvoltare și investiții

  • Finanțăm dezvoltarea uniformă a comunităților locale

  • În următoarele zile se vor emite normele metodologice de aplicare astfel încât în cel mai scurt unitățile teritoriale să poată depune proiecte

  • Un al doilea program vizează dezvoltarea stațiunilor balneare

  • Un al treilea program este gROwth, investim în copii, în viitor

  • O a doua componentă a OUG o reprezintă măsurile de îmbunătățire a activității în comunicații și energie

  • În sectorul energetic vor fi protejați consumatorii casnici prin serviciul universitar ... universal pentru consumatorii casnici. Aceste mecanism funcționează în Italia și Franța

  • În domeniul gazelor, prețul va fi plafonat la 68 de lei pe MW/oră

  • Franța prezintă în această săptămână legea taxării giganților Tech

  • Analizând performanța din ultimii doi ani a companiilor de administrare a fondurilor de pensii, randamentele sunt inferioare inflației

  • Am schimbat legislația astfel încât să premiem performanța

  • În zilele următoare vor avea loc discuții cu domeniul energiei și comunicațiilor, pentru a identifica împreună cele mai bune soluții

  • Analizăm cu atenție efectele taxei pe activele financiare asupra sustenabilității finanțelor publice

  • Prin instituirea taxei am avut în vedere corectarea practicilor incorecte față de populație

  • OUG 114 a reglementat angajamentele noastre din programul de guvernare, de majorare a pensiilor și salariilor. Am majorat pensiile în avans

  • Se menține nivelul indemnizației sociale pentru pensionari la 640 lei, de la 1 septembrie crește cu 10%

  • Vine de la sine o întrebare: cei care clamează abrogarea OUG ce interese reprezintă? Ale românilor sigur nu, ar însemna anularea tuturor acestor creșteri de venituri, investiții și facilități

  • Totul este perfectibil. Sunt deschisă dialogului și găsirii celor mai bune soluții

  • Guvernul PSD - ALDE va continua să își respecte angajamentele luate în fața cetățenilor

Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan


  • Vă rugăm să ne spuneți dacă ați ratat primul examen la școală, dacă ați ratat primul examen la facultate? Contează foarte mult.

  • Avem din nefericire un prim ministru care deși a ratat aceste examene este premierul României. Asta se simte cu fiecare decizie pe care o luați cu fiecare întâlnire

  • Se simte în deciziile toxice pe care le luați cum este OUG 114

  • În ce țară din lume oamenii află peste noapte că tot sistemul fiscal este dat peste cap. Răspunderea legală este a primului ministru, nici a consilierului Vâlcov, nici a condamnatului Dragnea. Trebuie să ne spuneți astăzi dacă mai susțineți această OUG, să spuneți ce soluții aveți

  • Vă cerem să reveniți la realitate. România a devenit campion la creșterea prețurilor. Această OUG a determinat facturi mai mari la gaze, la electricitate, a avut efectul de a scumpi creditele

  • Cerem să aveți un pic de onoare și să respingeți această ordonanță, să nu duceți în prăpastie economia României.

Liberalii au venit la tribună, purtând banderole albe.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22