Viorica Dăncilă spune că Guvernul nu va adopta OUG pentru amnistie și grațiere în acest an

Redactia | 06.12.2018

”Nu am pe masă acest act, nu am discutat cu nimeni despre amnistie și grațiere. Am văzut opiniile colegilor din PSD, fiecare poate să își spună opinia, e democrație”, a spus Dăncilă.

Pe aceeași temă

Întrebată dacă exclude adoptarea acestui act până la finalul acestui an, premierul a răspuns „da”. Premierul a făcut aceste declarații după o discuție cu Liviu Dragnea în biroul acestuia de la Camera Deputaților.

Reamintim că mai mulți membri PSD au cerut amnistie și grațiere în ultimele zile. La fel și Liviu Dragnea, care a anunțat sâmbătă, 1 septembrie, la finalul ședinței CEX de la Neptun, că în ședința Comitetului Executiv ”i s-a cerut premierului Dăncilă ”o ordonanță de urgență pentru anularea protocoalelor cu SRI și a efectelor acestora”. Dragnea a somat practic guvernul să facă ceva: ”Au ieșit prea multe la iveală. Ăsta e guvernul României și trebuie să-și asume ceva, nu putem doar să ne văităm, nu poate rămâne așa”, a mai spus Dragnea. Întrebat dacă a dat un termen premierului pentru OUG, Dragnea a spus ”în viața asta. Cred că România are nevoie de un moment din care să se ocupe de problemele serioase. Noi în continuare stăm în această discuție, protocoale. Noi credem că suntem buricul pământului, nu, în jurul nostru se fac și desfac alianțe, se reașază lumea pe mulți ani”.

Șeful PSD a evitat să dea detalii despre conținutul acestei OUG, spunând doar că ”a venit timpul ca protocoalele să fie anulate, probele din dosare anulate și efectele lor anulate”.

Surse din PSD au declarat joi că liderii partidului iau în calcul data de 19 decembrie pentru adoptarea Ordonanței de Urgență privind amnistia și grațierea, a scris G4Media, citând surse social-democrate. Potrivit acestor surse, e luată în calcul săptămâna de dinaintea Crăciunului, când capacitatea de reacție a publicului intern și extern este foarte scăzută. Pe data de 19 decembrie este programată ședința de guvern, probabil ultima din acest an. Teoretic, Guvernul ar putea convoca o ședință în care poate adopta OUG și în ultima săptămână din acest an, dat fiind că Parlamentul se află în sesiune până la data de 31 decembrie.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22