Vitcor Ponta: Voi continua să îl IGNOR pe Băsescu. Orgoliile provocate de pierderea puterii îl privesc pe el

F.m. | 24.07.2013

Pe aceeași temă

Liderul USL, premierul Victor Ponta a anunţat, într-o declaraţie susţinută la Palatul Victoria, că va continua să ignore şi să trateze cu indiferenţă şi umor "ieşirile" preşedintelui Traian Băsescu, arătând că orgoliile provocate de pierderea puterii îl privesc doar pe acesta.

 

 

"O claborare instituţională între Guvern şi Preşedinţie trebuie să aibă la bază interesul public, nu interese personale, demagogice, generate de lansarea unui partid", a spus Ponta.

El a arătat că şi în octombrie anul trecut au existat declaraţii demagogice ale preşedintelui, de genul celor lansate la începutul acestei săptămâni, care au fost însă sancţionate de populaţie la votul din decembrie.

Declaraţia premierului survine după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni, că va lua în 23 august o decizie definitivă privind numirea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor, explicând că lipsa sa de încredere în Ovidiu Silaghi este urmare a performanţei acestuia la Ministerul Transporturilor, când nu s-a evidenţiat cu nimic, a fost "un fel de apă sfinţită", adică nici nu a mişcat ceva, nici nu s-a opus la ceva.

 

El a mai afirmat că anunţul Guvernului că trebuie aşteptat avizul Consiliului Concurenţei pentru semnarea contractului de privatizare a CFR Marfă este o "intoxicare şi o minciună".

Băsescu a arătat totodată că firma care a câştigat licitaţia pentru a cumpăra CFR Marfă nu are banii necesari pentru a plăti suma convenită şi caută bani "pe la bănci", el întrebând de unde va mai avea compania bani de investiţii pentru modernizarea CFR Marfă.

El a mai declarat că Guvernul a probat că nu a fost competent în pregătirea absorbţiei banilor pentru exerciţiul 2014-2020 prin proiectul Acordului de Parteneriat transmis la Bruxelles, adăugând că trage un semnal de alarmă în acest sens.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22