Vlad Alexandrescu: Teodorovici cere reducerea numărului de angajați și/sau tăierea salariilor

Laurentiu Gheorghe | 11.06.2019

Senatorul USR Vlad Alexandrescu publică pe Facebook un document transmis de Finanțe în care se reamintește ordonatorilor principali de credite că nu sunt bani pentru plata salariilor în trimestrul IV.

Pe aceeași temă

„Orlando Teodorovici a trimis tuturor instituțiilor publice din țară, inclusiv instituțiilor de cultură și a institutelor de cercetare, o notificare prin care cere, în mod expres, „reducerea numărului de angajați și/sau reducerea cuantumului unor drepturi salariale”, scrie senatorul USR Vlad Alexandrescu pe pagina sa de Facebook.

Conform documentului, Teodorovici arată că banii prevăzuți pentru plata salariilor pentru trimestrul al IV-lea sunt insuficienți. Ministrul Finanțelor reamintește obligația ordonatorilor principali de credite de a se încadra în cheltuielile aprobate prin buget, ceea ce ar însemna fie o restructurare de personal fie o reducere corespunzătoare a salariilor.

In final, ministrul roagă Ministerul Muncii să i se comunice săptămânal măsurile luate pentru încadrarea in cheltuielile de personal prevăzute.

Măsurile fiscale și economice inconștiente adoptate de către guvernarea PSD-ALDE în ultimii doi ani, sub oblăduirea infractorilor Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, au creat o criză bugetară majoră. Cheltuielile sunt în creștere, iar veniturile nu reușesc să țină pasul, mai scrie Alexandrescu.

Promisiunile electorale populiste și măsurile fiscale care avantajează companiile și instituțiile camarilei politice de la București și ale baronilor din teritoriu riscă să creeze un colaps bugetar în toamnă.

Practic, instituțiile publice, inclusiv teatre, spitale, școli și centre de cercetare, sunt avertizate de Orlando Teodorovici că trebuie să impună o austeritate cruntă, totul pentru ca bugetul fantasmagoric adoptat în primăvară, cu o întârziere de aproape jumătate de an, să nu ducă la deficite bugetare galopante.

După schimbările legislative promovate de guvernarea Dragnea-Dăncilă, inclusiv creșterea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea nediscriminată a salariilor funcționarilor publici, Teodorovici îndeamnă acum instituțiile publice să strângă cureaua și să sufere de pe urma proastei guvernări a PSD-ALDE, apelând la austeritate și tăieri de salarii pentru a evita reducerea personalului.

Toate acestea în condițiile în care multe instituții sunt deja subfinanțate și nu își pot îndeplini menirea stabilită de legislația în vigoare.

Creșterea veniturilor și a nivelului de trai al populației trebuie să fie un deziderat pe care toate guvernele trebuie să îl urmărească, dar acest deziderat trebuie urmărit prin măsuri realiste și care pot fi îndeplinite fără a afecta funcționarea instituțiilor statului. Ultimatumul semnat de Orlando Teodorovici arată caracterul heirupist, nerealist și toxic al unei guvernări care acționează într-o logică populistă și ipocrită, crescând cheltuielile fără să se asigure că veniturile pot să le acopere.

După ce au adoptat pensii speciale și au crescut indemnizațiile demnitarilor, guvernarea PSD-ALDE amenință acum cu tăieri de salarii și concedieri în sectorul public. Din informațiile primite din instituțiile publice, fondul de salarii are lipsă în lunile septembrie și decembrie, din pricina "trimestrializării", o inovație marca Valcov.

Solicit prim-ministrului Viorica Dăncilă și ministrului Orlando Teodorovici să anunțe public că nici un cetățean al acestei țări, profesori, cercetători, doctori, pompieri, actori, nu vor avea de suferit de pe urma măsurilor fiscale inconștiente adoptate de această guvernare.

Este responsabilitatea guvernului să găsească soluții adecvate care să soluționeze problemele bugetare pe care tocmai acest guvern le-a cauzat prin măsurile inconștiente adoptate în ultimii doi ani.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22