Pe aceeași temă
Potrivit unui comunicat de presă difuzat sâmbătă, 7 decembrie, Vlad Filat, Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, a avut astăzi, la Kiev (Ucraina) o întrevedere cu unul din liderii opoziţiei ucrainene, Preşedintele Partidului „Udar Vitalia Klicika”, Vitalii Kliciko, şi cu ex-Preşedintele Georgiei, Mihail Saakashvili.

În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte ce ţin de integrarea europeană a celor trei state, o atenţie deosebită fiind acordată evenimentelor de ultimă oră din Ucraina.
Vitalii Kliciko a menţionat că Ucraina trebuie să se dezvolte pentru a asigura condiţii bune de trai cetăţenilor săi, iar această dezvoltare e posibilă doar pe calea continuării integrării europene. El a menţionat că, atitudinea guvernului N. Azarov vizavi de integrarea europeană nu coincide cu voinţa poporului ucrainean.
Mihail Saakashvili a declarat că Ucraina, Georgia şi Republica Moldova sînt legate cu un singur lanţ şi e suficient ca cineva să se poticnească că toţi vor fi doborîţi la pămînt. „Avem şanse bune. Important este să îndreptăm spatele, să ne ridicăm în picioare şi să mergem înainte”, a spus el.
Vlad Filat s-a arătat convins că perspectiva europeană a Ucrainei rămîne în continuare una valabilă. Liderul PLM a declarat că Ucraina, Georgia şi Moldova trebuie să coopereze, deoarece au un viitor comun şi acesta este în marea familie a democraţiilor europene.
După întrevedere, Vlad Filat a mers la staff-ul opoziţiei ucrainene, unde a discutat cu reprezentanţii acesteia despre evenimentele ce au loc în Ucraina. Vlad Filat a menţionat că înţelege aspiraţiile de integrare europeană promovate de opoziţia ucraineană, precizînd că şi Republica Moldova a pornit ferm şi ireversibil pe această cale în 2009. Liderul PLDM s-a arătat ferm convins că integrarea europeană este cea mai bună opţiune pentru statele ce doresc să trăiască în democraţie, libertate şi prosperitate.

In continuare, comunicatul integral:
Comunicat de presă
Vlad Filat, Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, a avut astăzi, la Kiev (Ucraina) o întrevedere cu unul din liderii opoziţiei ucrainene, Preşedintele Partidului „Udar Vitalia Klicika”, Vitalii Kliciko, şi cu ex-Preşedintele Georgiei, Mihail Saakashvili.
În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte ce ţin de integrarea europeană a celor trei state, o atenţie deosebită fiind acordată evenimentelor de ultimă oră din Ucraina.
Vitalii Kliciko a menţionat că Ucraina trebuie să se dezvolte pentru a asigura condiţii bune de trai cetăţenilor săi, iar această dezvoltare e posibilă doar pe calea continuării integrării europene. El a menţionat că, spre regret, Preşedintele Ucrainei şi Guvernul au o atitudine vizavi de integrarea europeană care nu coincide cu voinţa poporului ucrainean.
Totodată, Vitalie Kliciko s-a arătat convins că ţara sa are şanse bune de viitor, inclusiv la o dezvoltare stabilă.
Mihail Saakashvili a declarat că Ucraina, Georgia şi Republica Moldova sînt legate cu un singur lanţ şi e suficient ca cineva să se poticnească că toţi vor fi doborîţi la pămînt. „Avem şanse bune. Important este să îndreptăm spatele, să ne ridicăm în picioare şi să mergem înainte”, a spus el.
Vlad Filat s-a arătat convins că perspectiva europeană a Ucrainei rămîne în continuare una valabilă. Liderul PLM a declarat că Ucraina, Georgia şi Moldova trebuie să coopereze, deoarece au un viitor comun şi acesta este în marea familie a democraţiilor europene.
După întrevedere, Vlad Filat a mers la staff-ul opoziţiei ucrainene, unde a discutat cu reprezentanţii acesteia despre evenimentele ce au loc în Ucraina. Vlad Filat a menţionat că înţelege aspiraţiile de integrare europeană promovate de opoziţia ucraineană, precizînd că şi Republica Moldova a pornit ferm şi ireversibil pe această cale în 2009. Liderul PLDM s-a arătat ferm convins că integrarea europeană este cea mai bună opţiune pentru statele ce doresc să trăiască în democraţie, libertate şi prosperitate.
07.12.2013
Serviciul de presă al PLDM