Vlad Moisescu, EXCLUS din PNL. Urmează Diana Tușa și Andrei Chiliman

Fara Autor | 23.05.2013

Pe aceeași temă

Filiala PNL sector 1 a decis ieri seară excluderea din partid a lui Vlad Moisescu, apropiat al primarului Andrei Chiliman și unul dintre fondatorii platformei Inițiativa România Liberală, au declarat pentru EVZ surse din PNL.
Alături de Vlad Moisescu au mai fost excluşi din partid şi alţi câţiva membri cu vechime ai PNL Sector 1, de asemenea critici la adresa actualei conduceri a partidului.

Potrivit statutului PNL, în cazul lui Vlad Moisescu, care nu are o funcţie de conducere în cadrul partidului decizia de excludere este luată de filiala din care face parte, în cazul acesta, PNL Sector 1.

Informaţia a fost confirmată ulterior inclusiv de senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu, ce a afirmat că Vlad Moisescu a fost exclus din PNL în momentul în care se afla la o emisiune la postul B1 Tv. Potrivit lui Stănescu, preşedintele PNL Sector 1, Daniel Chiţoiu a spus ca Moisescu s-a înscris într-un alt partid politic şi a prezentat documente în acest sens.

Ulterior, Chiţoiu a declarat pentru Mediafax că în cadrul şedinţei Biroului Politic al PNL Sector 1 a fost decisă excluderea a 12 persoane, printre care şi Vlad Moisescu.

Liderul interimar al PNL Sector 1 a precizat că motivul excluderii este legat de "aderarea la alte partide politice sau doctrine politice".

Andrei Chiliman şi Diana Tuşa vor fi excluşi din partid luni

Aceleași surse au mai declarat că săptămâna viitoare este rândul primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman pentru a fi exclus din partid. Potrivit surselor EvZ, acesta urmează să fie exclus din partid luni, 27 mai de către Delegaţia Permanentă a partidului, la propunerea pe care preşedintele PNL Crin Antonescu o va formula în cadrul Biroului Politic Naţional al partidului. Şi deputatul Diana Tușa urmează să fie exclusă din partid tot luni, iar acesteia i se reproșează criticile aduse miniștrilor liberali.

În cazul lui Chiliman, acestuia i se impută atât criticile la adresa felului în care Crin Antonescu conduce partidul, cât și faptul că se află printre fondatorii platformei Inițiativa România Liberală, pe care acesta și apropiații săi au înființat-o în scopul unificării dreptei.

De altfel, Crin Antonescu i-a ameninţat cu excluderea pe cei care fac parte din Iniţiativa România Liberală, chiar la puţin timp după lansarea acesteia.

Liderul PNL a explicat că, având în vedere că în Iniţiativa România Liberală participă şi alţi politicieni din alte formaţiuni politice în opoziţie cu PNL, „rezultă că este cu totul şi cu totul inacceptabil şi nu va fi tolerat ca vreun membru al PNL să se asocieze cu aşa ceva”.

sursa: evz.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22