Vlad Voiculescu și Octavian Berceanu își dispută șefia USR PLUS București

Laurentiu Gheorghe | 26.06.2021

Sîmbătă, de la ora 15:00 începe votarea noului președinte al filialei USR Plus București, urnele urmând a se închide luni la 22:00. Rezultatul va fi anunțat marți, după numărarea voturilor.

Pe aceeași temă

Singurii candidaţi înscrişi în cursa pentru președinția USR-PLUS București sunt Octavian Berceanu, președintele Gărzii de Mediu, și Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, în prezent co-președintele USR-PLUS.

Membrii USR PLUS Bucureşti au posibilitatea să-și exprime, în mod fizic, la sediul partidului, opţiunile de vot privind funcţia de preşedinte precum și pentru componenţa Biroului Municipal, comisiei de cenzori şi comisiei de arbitraj.

Actualul copreședinte al filialei, Claudiu Năsui, nu a vrut să candideze împotriva lui Vlad Voiculescu, iar în filială, cei din USR, i-au reproșat că „predă” organizația fără să își asume o competiție cu PLUS.

Miza ar fi fost, însă, una mai mare, discutată chiar la nivel central: Vlad Voiculescu să câștige fără luptă șefia organizației (în lipsa unui contracandidat din USR), în timp ce filiala ar fi urmat să susțină candidatul USR la Congresul din toamnă când va fi ales președintele USR PLUS.

Candidatura lui Octavian Berceanu a încurcat planurile unui scrutin în care Vlad Voiculescu ar fi fost singurul candidat.

Octavian Berceanu şi Vlad Voiculescu au publicat fiecare pe Facebook o scrisoare adresată membrilor USR PLUS, prezentându-şi principalele atu-uri şi reuşite, precum şi obiectivele pentru filiala din Bucureşti.

„Biroul Municipal, după alegeri, trebuie să fie un birou al celor pe care-i reprezentăm, transparent, deschis, eficient şi bine organizat. Instituţia pe care o conduc s-a ridicat peste celelalte instituţii pentru că a devenit transparentă cu munca şi cu rezultatele ei, cu miile de sesizări pe care le primeşte în ultimele 3 luni, de 10 ori mai multe decât în anii precedenţi, pentru că acum inspiră încredere într-un ocean de iluzii. Biroul Municipal al USRPLUS poate îmbrăca haina încrederii pentru toţi bucureştenii, depinde doar de voi ce alegeţi, iar suma alegerilor este viitorul. Candidez pentru preşedinţia Biroului Municipal Bucureşti cu energia şi înţelepciunea cu care transform, din ‘Cenuşăreasă’ în ‘Prinţesă’ una dintre cele mai importante instituţii ale statului. Am învăţat diplomaţia şi arta negocierii în stradă şi în afaceri”, a scris Berceanu.

Voiculescu arată că filiala USR PLUS Bucureşti are peste 5.000 de membri şi pledează pentru unitatea acesteia, în urma fuziunii. El doreşte construirea unor structuri executive care: să ofere susţinere şi suport tehnic colegilor care ocupă funcţii publice, să atragă „oameni care vor să construiască pentru comunitate” şi să pregătească prin cursuri, seminarii, workshopuri şi dezbateri „oamenii de care oraşul şi ţara vor avea nevoie în anii care vin” şi să îi promoveze. El doreşte, de asemenea, impunerea unui „alt ritm de schimbare” în administraţiile Bucureştiului.

„În septembrie anul trecut am reuşit să îndepărtăm ceea ce a fost probabil cea mai coruptă conducere a Bucureştiului şi a sectoarelor. Nu am reuşit să facem asta peste tot şi nu peste tot unde am reuşit avem acum direcţia şi ritmul pe care îl dorim noi şi îl aşteaptă cei care ne-au acordat încrederea. Avem un primar general pe care îl vom sprijini în continuare, dar ritmul şi pe alocuri chiar direcţia vor trebui să fie diferite de ce am văzut până acum. Şi aici există destule exemple despre cum se pot face lucrurile altfel la primarii USR PLUS de la sectoare şi din ţară. Biroul Municipal va lucra atât cu administraţia, cât şi cu Birourile Locale de sector şi cu Biroul Naţional al USR PLUS”, a precizat fostul ministru al Sănătăţii.

Alegerile interne au loc după ce, pe 16 aprilie, fuziunea prin absorbţie dintre USR şi PLUS a fost aprobată, definitiv, de către Curtea de Apel Bucureşti. În prezent copreşedinţii filialei bucureştene USR PLUS sunt: Claudiu Năsui şi Vlad Voiculescu.

Referindu-se la competiţia internă, vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat că atât Octavian Berceanu, cât şi Vlad Voiculescu reprezintă „resurse foarte importante şi foarte valoroase” ale formaţiunii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22