Vladimir Putin are nevoie de o Ucraină PERMANENT IN GENUNCHI cerșind iertare - fost vicepremier rus

D.g. | 17.06.2014

Pe aceeași temă

Fostul vicepremier rus Alfred Koh, un cunoscut om de afaceri, susține că președintele rus, Vladimir Putin, nu va interveni cu trupe în estul Ucrainei, de teama înăspririi sancțiunilor occidentale, care au afectat deja economia rusă. Totusi, Putin va acționa în continuare de o așa manieră încât instabilitatea să nu permită integrarea Ucrainei în structurile euroatlantice, relatează marți agenția ucraineană de presă UNIAN, citata de Agerpres.

'Faptul că Putin nu va trimite trupe în Donbas (zonă minieră din estul Ucrainei, ce cuprinde regiunile Donețk și Lugansk) era clar de la început. Pot fi enumerate o sumedenie de motive, dar voi numi doar unul: sancțiunile occidentale. Ele au fost într-atât de sensibile încât o catastrofă economică, care se profilează la orizont, ar deveni realitate în câteva luni. Putin este el însuși conștient, iar Cameron (David, premierul britanic) și Merkel (Angela, cancelarul german) i-au explicat în detaliu recent în Normandia'(Franța)", scrie Koh pe pagina sa de Facebook.

În opinia lui Koh, președintele rus are nevoie de o Ucraină instabilă, o Ucraină care să nu poată să înceapă reformele, 'o Ucraină care să nu poată să înceapă o integrare reală cu Occidentul'.

'El (Putin) are nevoie de o Ucraină permanent în genunchi, cerșind iertare, o Ucraină care să depindă în întregime atât politic cât și economic' de Rusia, opinează fostul vicepremier rus, taxând drept 'pălăvrăgeală' acuzațiile Moscovei cu privire la încălcarea drepturilor etnicilor ruși în Ucraina.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22