Vladimir Putin îl ACUZA pe secretarul general al NATO că a înregistrat în secret o conversaţie privată. NATO: Acuzatia este complet ABSURDA

D.g. | 17.04.2014

Pe aceeași temă

UPDATE:NATO a calificat joi drept un 'nonsens complet' acuzația președintele rus Vladimir Putin conform căreia actualul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, în timpul mandatului său de șef al executivului danez (2001-2009) l-ar fi înregistrat pe șeful statului rus cu prilejul unei convorbiri private și ar fi transmis înregistrarea presei, transmite Reuters, citata de Agerpres.

'Aceste acuzații sunt un complet nonsens. În timpul mandatului său de premier al Danemarcei, domnul Fogh Rasmussen nu a adus niciodată un reportofon pentru a înregistra întâlnirile cu domnul Putin sau cu altcineva', a declarat joi purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu, răspunzând unei întrebări adresate de Reuters.

'În general, pentru a distragere atenția de la propriile sale acțiuni ilegale și nelegitime din Ucraina, Rusia a ridicat o serie de acuzații împotriva NATO, acuzații care distorsionează faptele', a spus Oana Lungescu.

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a acuzat joi pe secretarul general al NATO că a înregistrat în secret, iar după aceea a difuzat în presă, una dintre conversaţiile lor private, în perioada în care Anders Fogh Rasmussen era premier al Danemarcei, informeaza Mediafax.

"Ne-am întâlnit şi am discutat. Se pare că a adus cu el un dictafon şi a înregistrat conversaţia în secret, după care a publicat-o în presă", a declarat Putin în cursul unei sesiuni televizate în care preşedintelui rus îi sunt adresate întrebări.

"Nu-mi venea să cred ce văd şi ce aud. Este o absurditate, înţelegeţi?", a adăugat el.

"A explicat că a înregistrat această conversaţie pentru posteritate", a continuat Putin, adăugând sec "sunt flatat, bineînţeles, dar ar fi putut măcar să mă prevină sau să-mi ceară permisiunea înainte să dea publicităţii aceste discuţii".

"Încrederea este cu adevărat importantă. Problema-cheie este încrederea între persoane şi între state", a conchis el.

Rasmussen a ocupat funcţia de premier al Danemarcei în perioada 2001-2009, după care a devenit secretar general al NATO.

El a susţinut, recent, un discurs foarte ferm privind Rusia, îndemnând Moscova să "scadă presiunea" şi acuzând-o că menţine până la 40.000 de militari la frontiera cu Ucraina.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22