Vladimir Putin: Moscova se așteaptă la o dezvoltare mai SEMNIFICATIVA a relațiilor cu România

D.g. | 16.01.2014

Pe aceeași temă

Moscova se așteaptă la o 'cooperare mai semnificativă și reciproc avantajoasă' cu România, a declarat joi președintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul primirii scrisorilor de acreditare din partea noului ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Moscova, diplomatul de carieră Vasile Soare, informează agențiile de presă ITAR-TASS și Ria Novosti, citate de Agerpres.

 

CITITI SI: VOCEA RUSIEI despre vizita Victoriei Nuland la Bucuresti: Administraţia Obama a dorit să-şi exprime nemulţumirea faţă de apropierea EXCESIVA a guvernului USL de CHINA

 

'Suntem gata să lucrăm împreună pentru a aprofunda relațiile politice, economice și umanitare' între Rusia și România, a afirmat șeful statului rus. În timpul acestei ceremonii și-au mai prezentat scrisorile de acreditare ambasadorii din Italia, Franța și Cehia.

Vasile Soare este oficial noul ambasador al României în Federaţia Rusă. Diplomat de carieră, Vasile Soare a mai fost între 2002 şi 2008 ambasador al României în Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan, potrivit Romania Libera.

Noul ambasador a absolvit studiile universitare la Institutul de Studii Mongole/ Universitatea de Stat Ulan-Bator pe şi cele doctorale la Academia de Ştiinţe a Mongoliei (Institutul de Limbă şi Literatură) în filologie mongolă / altaică.

Vasile Soare a fost bursier al Ministerului Afacerilor de Externe şi-a început cariera în MAE în 1999.

CITITI SI: Traian Băsescu i-a trimis lui Vladimir Putin un MESAJ de condoleanţe în urma atentatelor de la Volgograd

 

Vizita la Bucureşti a subsecretarului Nuland a avut câteva scopuri precise. În primul rând, administraţia Obama a dorit să-şi exprime nemulţumirea faţă de apropierea „excesivă” a guvernului USL de China, sustine Vocea Rusiei, intr-un articol intitulat "PSD a virat spre Est?".

"Victoria Nuland este un negociator dur şi este cunoscută pentru stilul agresiv prin care îi „sparge psihic”” pe cei care nu doresc să îndeplinească ordinele venite de la Înalta Poartă. Decizia strategilor PSD de a evita cu orice preţ o întâlnire personală Nuland-Ponta, fie şi cu preţul unui incident diplomatic, a fost înţeleaptă, deoarece premierul român nu este pregătit pentru o confruntare directă cu unul dintre cei mai duri negociatori ai Departamentului de Stat", continua articolul din Vocea Rusiei.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22