Vladimir Putin pune sub STARE DE ALERTA Serviciile de Securitate si CERE demascarea ONG - urilor utilizate în scopuri distructive, ca în Ucraina

D.g. | 07.04.2014

Pe aceeași temă

Autoritățile ruse nu vor permite ca activitatea organizațiilor neguvernamentale să fie utilizată în scopuri distructive, așa cum s-a întâmplat în Ucraina, a declarat luni președintele rus Vladimir Putin, într-o reuniune a Colegiului FSB (Serviciul Federal de Securitate, ex-KGB), relatează ITAR-TASS și RIA Novosti, citate de Agerpres.

'Legislația actuală rusă creează toate condițiile pentru o activitate transparentă și liberă a organizațiilor neguvernamentale. Dar noi nu vom permite niciodată ca acestea să fie utilizate în scopuri distructive, așa cum s-a întâmplat în Ucraina, când prin intermediul organizațiilor neguvernamentale erau finanțate din Occident structuri naționaliste, neonaziste, combatanți, care au devenit forța principală a loviturii de stat anticonstituțională', a afirmat șeful statului rus.

 

CITITI SI: Vladimir Putin confirmă RETRAGEREA PARTIALA a trupelor ruse staţionate de-a lungul frontierei Ucrainei

 

În același cadru, Putin a spus că numai anul trecut, datorită eforturilor forțelor de securitate, au fost demascați 46 de angajați ai unor agenții de informații străine pe teritoriul Federației Ruse, precum și 258 de agenți.

'Cel mai important domeniu de activitate al FSB este activitatea contrainformativă, un domeniu de activitate foarte serios', a afirmat președintele Putin, care provine din structurile informative și, în trecut, a fost o perioadă la cârma FSB. El a cerut Serviciului să consolideze protecția resurselor naționale de informare.

'Este nevoie de a consolida securitatea resurselor informaționale naționale, a liniilor de comunicare, a bazelor de date oficiale care conțin secrete de stat', a subliniat liderul rus, adăugând că, în zilele noastre, sunt destui cei care doresc să cunoască secretele altora.În același timp, președintele rus și-a exprimat temerea că rezidenți din Rusia și Comunitatea Statelor Independente care au fost racolați de către teroriști și care astăzi luptă în teatrele de război din Afganistan sau Siria ar putea fi îndreptați împotriva Rusiei și împotriva vecinilor săi din CSI.

'Trebuie să fim pregătiți pentru aceasta și să dispunem de întregul arsenal de măsuri preventive', a spus liderul rus.

Președintele Putin a cerut, totodată, FSB să urgenteze dezvoltarea infrastructurii de graniță în Arctica și în sudul Rusiei.

'Viitoarea retragere a trupelor internaționale din Afganistan comportă riscuri serioase de destabilizare pentru întreaga regiune din Asia Centrală, pentru aliații și partenerii noștri', a spus Putin, afirmând că Rusia trebuie să fie pregătită să acorde acestora asistența necesară în protecția frontierei de stat.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22