Vladimir Putin: Rusia a devenit o mare putere datorită religiei creştine

F.m. | 26.07.2013

Pe aceeași temă

Rusia a devenit o mare putere graţie adoptării religiei creştine, a declarat joi preşedintele rus, Vladimir Putin, într-un mesaj adresat patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, cu prilejul împlinirii a 1025 de ani de la creştinarea Rusiei Kievene.

 

"Adoptarea credinţei creştine a marcat o turnură decisivă în istoria ţării noastre, care a devenit parte integrantă a civilizaţiei creştine şi o mare putere mondială. Credinţa creştină este cea care a dat un impuls dezvoltării culturii şi învăţământului în Rusia. Ea a eliberat forţe creatoare colosale, a încurajat poporul rus şi l-a susţinut în perioade dificile. Biserica Ortodoxă Rusă a fost întotdeauna cu poporul său", subliniază preşedintele rus în mesajul său făcut public de serviciul de presă al Kremlinului şi preluat de RIA Novosti.

Liderul de la Kremlin a evidenţiat totodată rolul Patriarhiei Moscovei în întărirea cooperării internaţionale şi dezvoltarea dialogului cu Bisericile ortodoxe din alte ţări.

 

Patriarhia Moscovei aniversează zilele acestea 1025 de ani de la creştinarea Rusiei Kievene de către marele cneaz Vladimir. La aceste ceremonii participă reprezentanţii Bisericilor ortodoxe din lumea întreagă, inclusiv opt patriarhi. Biserica Ortodoxă Română este reprezentată de ÎPS Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.

La 28 iulie, ziua cinstirii Sfântului Vladimir, vor fi celebrate slujbe solemne în toate lăcaşurile de cult ale Bisericii Ortodoxe Ruse din lume. Patriarhul Kirill va oficia Sfânta Liturghie, împreună cu clerul ortodox din diferite ţări ale lumii, în Lavra Pecerska din Kiev.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22