Pe aceeași temă
Conflictul SUA-Rusia creste in intensitate la nivel declarativ. De aceasta data, Vladimir Putin acuza Washingtonul ca are o politica externa agresiva, pentru ca au baze si trupe peste tot in lume. Putin afirma ca America se amesteca in treburile interne ale altor tari.Declaratia a fost facuta intr-un interviu ce urmeaza a fi difuzat in aceasta seara, de un post francez de televiziune, cu o zi inaintea vizitei lui Putin in Franta, informeaza digi24.
Liderul de la Kremlin a fost invitat la ceremoniile organizate la 70 de ani de la debarcarea aliaţilor din Normadia, în cel de-al Doilea Război Mondial. El va fi primit mâine la Palatul Elysee de preşedintele francez, Francois Hollande.
„În ceea ce priveşte politica Statelor Unite... Nu este niciun secret că, la nivel internaţional, politica cea mai dură, cea mai agresivă este cea a Statelor Unite”, a spus Vladimir Putin.
„Noi nu avem aproape deloc trupe în străinătate. Dar, priviţi, peste tot în lume există baze militare americane, sunt trupe americane. Şi se implică în politica internă a unor ţări aflate la mii de kilometri distanţă de graniţele lor. Deci, e dificil să ne acuze de orice”, a adăugat liderul de la Kremlin.