Vladimir Voronin: Moldova poate ajunge în UE doar prin uniunea vamală rusă

F.m. | 26.11.2013

Pe aceeași temă

Liderul Partidul Comunist din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a anunţat, marţi, că membrii PCRM vor continua protestele faţă de încheierea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană.

Voronin şi-a exprimat indignarea faţă de decizia guvernanţilor moldoveni de a pleca la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnus ”fără să ţină cont de opinia poporului şi a Parlamentului”, astfel că vor protesta atât pe străzile Chişinăului, ci şi în Parlament, potrivit Mediafax. 

Mai mult decât atât, Voronin şi-a exprimat speranţa că emisarii de la Bruxelles vor renunţa la ideea asocierii cu Republica Moldova, în contextul în care în Ucraina, vecinul Republicii Moldova, acest demers a suferit un eşec.

“Calea noastra spre UE este posibila doar prin Uniunea Vamala (...), o cale sigură şi efecicentă. Moldova nu este pregatita pentru integrarea europeană”, a mai spus liderul partidului comunist de la Chişinău. 

Voronin şi-a exprimat îngrijorarea faţă de parcursul european al ţării sale, în condiţiile în care Uniunea Europeană este afectată de criză. “Cred că, în 20 de ani, Uniunea Europeană nu va mai exista (...) Moldova nu va deveni niciodata membră a comunităţii. Lucrul cel mai important este să aducem la cunoştinţa poporului această realitate”, a apreciat fostul şef de stat.

Sursa: romanialibera.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22