Vlas: Nu am furat impreuna! SOV a furat singur.

Fara Autor | 22.09.2010

Pe aceeași temă

Ioana Maria Vlas susţine, într-un interviu acordat Academiei Caţavencu, că există probe directe în ceea ce-l priveşte pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu "cu o singură condiţie: ca un procuror să vrea să le vadă. Dacă nu apar într-un rechizitoriu, SOV este curat".





Intrebata de ce nu este Sorin Ovidiu Vantu judecat si bagat la puscarie, Ioana Maria Vlas spune ca: "SOV trebuie mai întîi inculpat, apoi judecat şi, dacă Dumnezeu mai face minuni, găsit vinovat de către o instanţă competentă şi băgat la puşcărie. Deocamdată, SOV este scos de sub urmărire penală în dosarele FNI şi FNA. Restul anchetelor penale dorm… liniştite. Ergo nu mie trebuia să-mi puneţi întrebarea, ci procurorului Irinel Păun, care l-a spălat. "





"Întrebat, cu ocazia confruntării de la Parchet, dacă este adevărat că mi-ar fi spus, cu ani înainte, “Te iubesc, şefa, pentru că nu mă coşti bani!”, onorabilul domn Vântu a răspuns: “Atunci nu m-ai costat, dar acum mă coşti… muuulţi!”. Eu, una, nu vreau să ştiu unde şi la cine se deversează cisterna cu lubrifianţi. Mi-ar face silă. Poate mai eficientă decît unsoarea este “arătatul pisicii”, cînd şi cui este oportun. Credeţi-mă, pisicile în cauză au mai mult alură de Tyranosaurus rex decît de motănei pufoşi", spune Vlas.





Vlas susţine in interviul din Academia Catavencu că a fost "fraieră" până în 28 martie 2003, "ziua în care m-am întors în România de bunăvoie şi nesilită de nimeni, ca să mă bat pentru adevăr".





Întrebată dacă a furat împreună cu SOV, Vlas a răspuns: "Sunteţi în eroare! Nu am furat împreună! SOV a furat singur. Şi tot singur, şi asta-i de mirare, a recunoscut: "Eu nu spun că dna Vlas a furat, nu, e inocentă!" (interviu în Evenimentul zilei din 22 februarie 2005). Pe cale de consecinţă, n-am vrut să mor cu eticheta de hoaţă şi de aceea, oricât de inechitabile (ca să mă exprim eufemistic) şi interminabile sunt judecăţile la care sunt supusă, măcar acest adevăr a ieşit la lumină. Aş dori să cred că aţi folosit termenul "uman" în sens peiorativ şi restrâns. Nu poate fi uman să te "bucuri" de rodul unui furt. Doar dacă eşti cinic în absolut şi amoral în esenţă. Pattern-ul acesta nu mi se potriveşte, dar îi vine ca o mănuşă domnului Vântu!"


TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22