Pe aceeași temă
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a cerut vineri Curţii Constituţionale să ordone o renumărare a voturilor scrutinului din 5 aprilie, potrivit agenţiei Newsin, care citează surse din Chişinău.
Curtea „trebuie să decidă o renumărare completă a voturilor exprimate la alegerile legislative”.
Anunţarea victoriei comuniştilor la alegerile parlamentare a dus la marii manifestaţii de stradă anticomuniste, care au degenerat marţi în violenţe de stradă. Mulţimea a cerut reluarea alegerilor, acuzând falsificarea lor de către puterea comunistă.
O nouă manifestaţie era anunţată pentru vineri, ora 10, însă o oră mai târziu, doar câteva sute de persoane se aflau în zona sediului guvernului din Chişinău.
Comisia Electorală Centrală a publicat miercuri seara rezultatele finale ale alegerilor, potrivit cărora Partidului Comuniştilor din Republica Moldova a obţinut 49,48% (60 de mandate), Partidul Liberal 13,14 % (15 mandate), Partidul Liberal Democrat 12, 43% (15 mandate) şi Alianţa Moldova Noastră 9,77 % (11 locuri). Restul formaţiunilor nu au depăşit bariera de 6 procente pentru a intra în Parlament.
Preşedintele Republici Moldova este ales cu voturile a 3/5 din deputaţi, adică 61 de voturi, ceea ce înseamnă că Partidul Comunist mai are nevoie doar de un singur vot pentru a putea alege preşedintele.
La alegerile din 5 aprilei au participat 1.555.557 alegători (o prezenţă la vot de 59,5%).