Vot final pe moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader

Laurentiu Gheorghe | 20.03.2019

Moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, „Tudorel Toader și PSD-ALDE luați mâinile murdare de pe Justiție” se votează miercuri la ora 12:00, vot amânat cu 2 săptămâni de PSD.

Pe aceeași temă

Inițial, social-democrații prin vocea liderului, Liviu Dragnea, au avut o poziție ambiguă, încercând să pună presiune pe ministrul de Justiție, însă pe ultima sută de metri, partidul a adoptat o poziție tranșantă anunțând că vor fi prezenți și vor vota împotriva moțiunii.

Liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis, a anunţat luni că grupul PSD va vota împotriva ambelor moţiuni simple programate la sesiunea de vot final din această săptămână, în plenul Camerei Deputaţilor, una împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, iar cealaltă împotriva ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici.

„Grupul PSD din Camera Deputaţilor va vota împotriva ambelor moţiuni simple împotriva celor doi miniştri din Guvernul PSD-ALDE. Vom avea un vot obişnuit în ziua de miercuri, plen cu dezbateri pe proiectele înscrise pe ordinea de zi şi votul final începând cu ora 12,00”, a precizat Alfred Simonis, la Parlament.

Moţiunea simplă intitulată „Tudorel Toader şi PSD – ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie”, iniţiată de 91 de deputaţi PNL şi USR, a fost dezbătută în urmă cu două săptămâni. Camera Deputaţilor nu a avut şedinţă de vot final săptămâna trecută. Tot azi va fi supusă la vot şi moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, intitulată „Lăcomia pesedistă subminează economia naţională”, iniţiată de USR, PNL şi PMP. Aceasta a fost dezbătută luni de plenul Camerei Deputaţilor.

În urmă cu două săptămâni, președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis un avertisment fără echivoc ministrului Justiției, Tudorel Toader, sugerând că moțiunea simplă împotriva acestuia, ar putea fi adoptată.

Întrebat de jurnaliști dacă Tudorel Toader ar trebui să aibă emoții miercuri la dezbaterea moțiunii de cenzură, Dragnea a răspuns: ”Nu ştiu, chiar nu ştiu să răspund. Sincer, nu pot să răspund la această întrebare pentru că nu ştiu”.

Votul final din 6 martie a fost însă amânat, din lipsă de cvorum, după ce deputații PSD au decis să nu participe la ședință.

****

Pe 10 decembrie 2018, Comitetul Executiv (CEX) al PSD a decis în unanimitate ca Guvernul să modifice prin ordonanță de urgență Codurile penale, mai exact acele prevederi declarate constituționale de către CCR.

De asemenea, social-democrații fac presiuni pentru o altă ordonanță de urgență care să dea posibilitatea ca toți infractorii care au fost condamnați definitiv de completurile de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu 2014, să poată contesta sentințele judecătorești. Principalul beneficiar al unei astfel de ordonanțe ar fi chiar liderul PSD, Liviu Dragnea, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare și 4 ani termen de încercare, în 2016, în dosarul Referendumul.

Tudorel Toader a promis în repetate rânduri că va prezenta Guvernului o astfel de ordonanță de urgență, dar, spre iritarea lui Liviu Dragnea, nu s-a ținut de cuvânt.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22