Votul in plen pentru retinerea si arestarea lui Dan Sova va avea loc miercurea viitoare

Paul Cristescu | 23.11.2015

Cererea DNA privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive a senatorului PSD Dan Sova va fi discutata astazi de conducerea Senatului, urmand ca aceasta sa fie trimisa Comisiei juridice pentru formularea unui raport, anunta Agerpres.

Pe aceeași temă

 

UPDATE: Conducerea Senatului a decis luni ca votul in plen pentru cererea de retinere si arestare a lui Dan Sova sa aiba loc miercurea viitoare, transmite HotnewsCatalin Boboc (PNL), presedintele Comisiei Juridice si de Imunitati din Senat, a precizat ca senatorul Sova va putea veni sa isi studieze dosarul marti, cand ar urma sa sa aiba loc si sedinta comisiei in care se va da raportul pe aceasta cerere. 

Sova ar putea fi de asemenea audiat marti in cadrul comisiei. Raportul este consultativ, insa obligatoriu din punct de vedere procedural. 

Cererea de incuviintare a retinerii si arestarii se supune la vot in plen in termen de 5 zile de data depunerii raportului comisiei juridice. 

 

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat astazi ca PSD voteaza pentru ridicarea imunitatii in cazul senatorului Dan Sova.

 

***

DNA il acuza pe Sova ca, in perioada octombrie 2011 - iulie 2014, ar fi pretins sume de bani si a primit in total 100.000 de euro de la o persoana denuntatoare, in schimbul traficarii influentei sale reale pe care o avea pe langa Mihai Balan, director general al centralei de energie termica CET Govora SA, astfel incat acesta din urma sa asigure incheierea unui contract de asistenta juridica cu o anumita societate de avocatura, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/luna. 
 

In dosar a fost retinut Mihai Balan, director general al CET Govora, pentru abuz in serviciu in forma continuata (doua acte materiale). Ulterior, Instanta suprema a stabilit ca acesta sa fie cercetat sub control judiciar.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22