Votul pentru abrogarea pensiilor speciale a fost amânat. Protestele de stradă au fost decisive

Laurentiu Gheorghe | 18.12.2019

Legea privind eliminarea pensiilor speciale aflata miercuri pe ordinea de zi a sedintei Camerei Deputatilor a fost retrimisă în comisie, fiind puternică contestată de magistrați și grefieri.

Pe aceeași temă

Marți, în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, dominată de PSD, a fost votat proiectul de lege ce prevedea eliminarea tuturor pensiilor speciale, cu excepția celor ale militarilor și angajaților din Ministerul de Interne. În semn de protest grefierii au iesit pe treptele Palatului Justitiei, pentru ca nu vor sa ramana fara pensiile speciale.

Astfel, în Camera Deputatilor a ajuns miercuri pe ordinea de zi proiectul de lege 292/2019, respectiv "Propunerea legislativa privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputati si senatori, judecatori si procurori, personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor, politisti, functionari publici cu statut special, functionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic si consular al Romaniei, membrilor Curtii Constitutionale si a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civila din Romania".

"Anomaliile generate de existenta pensiilor de serviciu sunt de ordin social si financiar si influenteaza negativ societatea romaneasca.

Astfel, in randul majoritatii populatiei exista un sentiment de dezaprobare nemultumire si frustrare fata de acest sistem de pensii de serviciu. (...) Un alt aspect negativ ce genereaza frustrare este si cuantumul acestor pensii de serviciu.

Astfel, in timp ce 5 milioane de pensionari a caror pensie a fost calculata pe baza de contributivitate au un venit lunar mediul de aproximativ 1.100 lei, pensia medie in randul personalului ce beneficiaza de pensie de serviciu este chiar revoltator: peste 17.000 RON pensia medie pentru procurori si judecatori, peste 10.000 RON pensia medie in randul personalului aeronautic civil navigant, peste 5.000 RON pensia medie in randul diplomatilor si personalului consular", arata initiatorii in expunerea de motive.

Potrivit documentului, conform unei cercetari sociologice din perioada 27 noiembrie-5 decembrie 2018, peste 80% din populatia Romaniei solicita eliminarea pensiilor de serviciu cunoscute ca pensii speciale.

Initiatorii au mai spus ca, anual, statul roman cheltuie un miliard de euro pentru plata acestor pensii de serviciu, fiind 200.000 de astfel de pensionari.

Proiectul de lege a fost respins de Senat, in iunie 2019.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22