Votul pentru guvernul Orban 2, bătălia pentru anticipate. Pro și contra. Calcule înainte de vot

Redactia | 24.02.2020

Votul pentru învestirea guvernului Orban 2 e posibil să nu poată fi dat din cauza boicotului PSD-ALDE-Pro România.

Pe aceeași temă

Cel mai probabil, ședința de plen va fi amânată din lipsa cvorumului, în aplicarea strategiei celor trei partide, cooptate de PSD pentru boicotarea votului PNL. La rândul său, PNL are propriul său plan B.

PSD, Pro România și ALDE au anunțat că parlamentarii nu vor veni în sală, iar celor din PNL nu le mai rămâne decât să încerce o contestație la CCR, sau să aștepte reprogramarea votului, scrie site-ul Digi 24.

Interimarul de la șefia PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat deja că partidul său va boicota votul, în urma deciziei în acest sens luată de Comitetul Executiv al PSD de săptămâna trecută.

O amânare a votului privind învestirea Cabinetului Orban II este fugă de responsabilitate, iar singurul ei efect cert este prelungirea crizei politice, spune liderul USR Dan Barna. El mai atrage atenția asupra faptului că, în cazul în care tactica PSD de blocare a alegerilor anticipate va avea succes, atunci 2020 va fi un an pierdut.

”O amânare a votului privind guvernul este fugă de responsabilitate, iar singurul ei efect cert este prelungirea crizei politice. Parlamentul este disfuncțional și trebuie înlocuit cu unul care să poată da o majoritate reformistă și un guvern cu un mandat solid. Dacă tactica PSD reușește, 2020 va fi un an pierdut. Răspunderea le aparține, dar pagubele le vom plăti cu toții”, a scris, pe Facebook, liderul USR.

Camera Deputaților și Senatul au plen reunit, luni, de la ora 16.00, pentru învestirea Guvernului Orban II.

PSD, Pro România şi ALDE au anunțat că nu participă la ședință, în timp ce parlamentarii liberali vor fi prezenți în sală, însă nu vor vota.

Pentru PSD cel mai bun pretext pentru amânarea votului este răspunsul de la CCR pe care-l așteaptă după ce președinții PSD ai celor două camere ale parlamentului au sesizat Curtea împotriva desemnării lui Ludovic Orban premier pentru a două oară imediat după demiterea guvernului său prin moțiune de cenzură.


„Cel mai probabil, plenul va fi programat săptămâna viitoare, după data de 2 martie”, susțin sursele citate de Digi 24.

Miza e dată de congrseul PSD, pogramat pentru săptămâna viitoare, în care Marcel Ciolacu ar vrea să intre pe cai mari pentru a deveni președinte plin al PSD.

Planul B al PNL: sesizarea CCR

De partea cealaltă, liberalii nu au foarte multe soluții, în ciuda declarațiilor repetate ale premierului Ludovic Orban care susține că există un plan B.

Planul B al liberalilor ține de sesizarea Curții Constiuționale pentru un conflict între puterile statului, generat de refuzul Parlamentului de a acorda votul de învestitură, și automat, blocarea procedurii constituționale de desemnare și numire a unui premier.

„În mod evident se intră într-un blocaj instituțional care poate deveni perpetuu, ceea ce înseamnă un conflict juridic de natură constituțională”, au declarat surse politice, pentru Digi24.ro.

Contestația la CCR va fi depusă fie de Guvern, fie de președintele României. Juriștii de la Palatul Victoria și de la Cotroceni analizează cel puțin două texte, unul din Constituție și unul din regulmentul Parlamentului, pe care vor să își întemeieze sesizarea, susțin surse din partid. Articolul 89 din Constituție prevede că Parlamentul poate fi dizolvat dacă nu a acordat votul de încredere, iar sesizarea la CCR se bazează tocmai pe această sintagmă, și-anume dacă lipsa cvorumului și boicotarea ședinței de plen înseamnă neacordarea votului de încredere.

Art. 89 din Constituție. „Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.

De asemenea, juriștii PNL susțin că prin lipsa unui vot mâine se încalcă prevederea din regulamentul comun al Camerei Deputaților și Senatului care spune că în termen de 15 zile Parlamentul trebuie să se pronunțe asupra solicitării de învestire a Guvernului.

„Dacă nu se pronunță mâine, atunci înseamnă că și-a depășit termenul pentru a da un răspuns solicitării și se deschid mai multe piste, inclusiv pronunțarea CCR pe conflict”, susțin sursele citate.

Indiferent de modul în care va fi redactată sesizarea la CCR, mișcarea liberalilor este una cu bătaie lungă și nu va rezolva problema de fond, cea a unui vot rapid în plen, care să ducă la a doua nominalizare de premier, astfel încât să se meargă mai departe cu procedura pentru anticipate.

În același timp, anticipatele depind și de Ordonanța de Urgență care a reglementat procedura și care a redus termenele pentru ca anticipatele să fie organizate în luna iunie, cel târziu.

Ordonanța a fost atacată, însă, la CCR de Avocatul Poporului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22