Pe aceeași temă
Motivul opririi procesului de vot a fost faptul că au fost lăsați să voteze, în mod eronat, mai mulți membri de partid care fuseseră suspendați – cei mai mulți pentru neplata cotizației, a declarat pentru G4Media.ro Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt al partidului.
Votul online se va relua joi. Toți membrii USRPLUS cu drept de vot își pot exercita votul din nou de joi dimineață începând cu ora 10:00, iar perioada de vot se va prelungi cu 24 de ore, până la 23 septembrie ora 10:00, potrivit unui anunț al Biroului Național al USR PLUS.
În competiția internă s-au înscris trei candidați: Dan Barna, Dacian Cioloș și Irineu Darău.
Votul se desfășoară online, prin intermediul unei platformei securizate, în două tururi, dacă niciunul dintre candidați nu reușește să obțină peste 50% din voturi în primul tur. Aproximativ 50.000 de membri au drept de vot.
Turul 1 – start vot 15 septembrie. 10:00 am, stop vot: 22 septembrie 10:00 am
Turul 2 – start vot: 23 septembrie 10:00 am, stop vot: 30 septembrie. 10:00 am
Rezultatul votului online va fi validat de congresul USR PLUS care are loc în weekendul 2-3 octombrie, la Romexpo, în București. În cadrul congresului, delegați ai filialelor din toată țara vor alege și membrii Biroul Național al USR PLUS care asigură conducerea executivă a partidului alături de președinte.
În luna mai 2021, USR și PLUS au fuzionat după ce în ultimii ani cele două partide conduse de Dan Barna și Dacian Cioloș au participat ca o alianță la toate scrutinele electorale: alegeri europarlamentare, prezidențiale, locale și parlamentare.