Vulnerabilitate: Angajaţii MAE care au grade diplomatice, «descurajaţi etic și material»

E.b. | 06.12.2017

Pentru prima dată în istoria modernă a MAE, oamenii din minister atrag atenția că România ca stat membru UE/NATO își creează o vulnerabilitate.

Pe aceeași temă

 

Aceasta, "tratată necorespunzător, poate deveni o amenințare la adresa securității naționale”.

 

Dar, cum s-a ajuns aici? Totul din cauza salariilor, spun sindicaliștii din MAE, care spun că salariile lor vor scădea, din 2018, conform Stiripesurese.

 

Organizația Sindicală din Ministerul Afacerilor Externe a întreprins demersuri la Ministerul Muncii și Justiției Sociale cu privire la Legea-cadru nr. 153/2017 referitoare la necesitatea corectării discrepanțelor determinate de lege.

 

Totodată, în cadrul Comisiei de Dialog Social ce a avut loc la sediul ministerului, în data de 04.12.2017, problematica în cauză a fost supusa analizei:


Impactul legii salarizării asupra personalului din cadrul Ministerului Afacerilor Externe:

 

Președintele Comisiei de Dialog Social, secretarul de stat Victor Micula, a prezentat rezultatele unor simulări asupra calculului drepturilor salariale bazate pe dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului bugetar din fonduri publice.
 

 

Victor Micula a subliniat că aceste simulări au fost făcute pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor mai multor salariaţi şi reprezentanţi ai salariaţilor M.A.E. În urma acestor simulări, au rezultat următoarele elemente de interes:

 

- 57% dintre persoanele care ocupă funcții de conducere vor avea un nivel de salarizare diminuat în 2018 comparat cu 2017;

 

- 19% dintre persoanele care ocupă funcții de conducere vor avea în 2018 salarii pe funcții de execuție mai mari decât cele aferente funcțiilor de conducere pe care le ocupă;

 

- 25 de funcționari publici vor fi afectați de noua Lege a salarizării, prin scăderea drepturilor salariale în 2018 comparat cu 2017;

 

- similar, 21 de consilieri afaceri europene vor avea drepturile salariale reduse/diminuate în 2018 comparat cu 2017

 

N.B. La aceste calcule nu au fost avute în vedere persoanele ale căror contracte individuale de muncă sunt, în prezent, suspendate din diverse motive.
 

Concluzia simulărilor arată că, în decurs de câțiva ani, piramida funcțiilor de conducere ar suferi modificări sau anomalii cauzate de scăderea drepturilor salariale aferente funcțiilor de conducere pentru personalul încadrat în grade diplomatice/consulare superioare, pierzându-se interesul acestora pentru ocuparea funcțiilor de conducere.

 

Astfel, angajaţii M.A.E. care au grade diplomatice sau consulare superioare (consilier diplomatic, ministru consilier, consul general, ministru plenipotenţiar şi ambasador), ceea ce presupune o experienţă profesională care îi recomandă să ocupe funcţii manageriale şi de coordonare, vor fi descurajaţi, din punct de vedere etic și material, să-şi asume astfel de obligaţii, ceea ce poate avea efecte negative asupra performanţei viitoare a M.A.E.”

 

Prin urmare, Sindicatul din MAE, ce reprezintă personalul diplomatic/funcția specifică de execuție/consilieri de afaceri europene/funcționari publici/personal contractual atrage atenția că prin diminuarea semnificativă a veniturilor personalului, în actualul context internațional frământat și complex, România ca stat membru U.E./N.A.T.O. își creează o vulnerabilitate care tratată necorespunzător poate deveni o amenințare la adresa securității naționale”, se arată într-un comunicat al lui Valeriu Smadu, lider sindicat MAE, citat de Stiripesurse.

 

Foto: Teodor Meleşcanu, ministrul de Externe

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22