Zborul MH17 – cutiile negre confirmă varianta tirului cu rachetă

M. B. | 22.07.2014

Pe aceeași temă

Date încă nepublicate susțin că avionul malaezian Boeing-777, care s-a prăbușit la 17 iulie în estul Ucrainei cu 298 persoane la bord, a fost lovit de o rachetă, relatează canalul CBS citat de Agerpres.

 

'Racheta a făcut ceea ce trebuia să facă — să doboare avionul', a declarat, sub rezerva anonimatului, un expert european în securitate aeriană, pentru postul de televiziune american, citat de RIA Novosti.

El a mai adăugat că datele difuzate de sistemele de înregistrare confirmă 'depresurizarea indusă de o explozie puternică'.

SUA au atribuit anterior Rusiei responsabilitatea pentru doborârea avionului companiei Malaysia Airlines și au acuzat Moscova de livrări de arme grele, inclusiv sisteme de rachete antiaeriene, insurgenților proruși din sud-estul Ucrainei.

Autoritățile ucrainene, la rândul lor, au acuzat rebelii din Donețk de catastrofa aeriană din 17 iulie. Insurgenții susțin, însă, că nu dispun de sisteme atât de sofisticate care să doboare avioane la o altitudine de 10.000 de metri. O serie de date, între care fotografii și înregistrări ale unor discuții telefonice între rebeli, demonstrează, totuși, că aceștia dispun de sisteme de rachete sol-aer Buk.

Boeing-777 al Malaysia Airlines, care efectua zborul MH17 pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, cu 298 de persoane la bord, s-a prăbușit la 17 iulie în regiunea Donețk, doborât de o rachetă sol-aer, la o altitudine de peste 10.000 de metri, într-o zonă controlată de rebeli. Nu au existat supraviețuitori în urma catastrofei.

Cutiile negre ale avionului au fost trimise experților de la Biroul britanic de investigare a accidentelor aeriene (AAIB), pentru decriptare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22