Zegrean: Legea referendumului prevede din 2000 condiţia de cvorum, 14 ţări UE au acest lucru

Fara Autor | 22.08.2012

Pe aceeași temă

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat miercuri, 22 august, că în ceea ce priveşte referendumul este prevăzută din anul 2000 condiţia cvorumului de validare, menţionând că 14 state UE au această condiţie, relateaza Mediafax.

 

Zegrean a ţinut să precizeze că Legea referendumului prevede de la momentul adoptării ei în anul 2000 condiţia de validare a referendumului doar dacă la urne se prezintă 50% plus unu din numărul alegătorilor. Preşedintelui CC i s-a atras atenţia că în anul 2007 Curtea a constatat constituţională derogarea de prezenţă în cazul referendumului de demitere a preşedintelui.

"Nu ştiu ce a făcut Curtea, nu eram în Curte, nu eram la Curte. Eu sunt în Curte din 13 iulie 2007", a răspuns Zegrean.

"În 14 state UE există cvorum - Danemarca, Olanda, Italia, Portugalia, Polonia, Ungaria...", a adăugat preşedintele CC.

  La remarca unui jurnalist că din partea Comisiei de la Veneţia nu se recomandă introducerea unui prag de prezenţă, Zegrean a precizat că "e problema lor".

 

În legătură cu faptul că CCR a invocat în mai multe rânduri Codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia, fundamentându-se astfel decizii ale judecătorilor, Augustin Zegrean a spus: "Aşa, şi? Şi ce să fac, să-l anulez eu? Nu eu fac legile, nu noi facem legile, este în lege, înţelegeţi, în lege din 2000. Deci, noi nu am modificat legea, noi nu putem modifica legea, Parlamentul face legi".

El a fost întrebat dacă cifrele luate în calcul de Curte în decizia de marţi nu ridică un semn de întrebare, din moment ce datele de la Guvern nu au fost folosite. "Nu am niciun dubiu, pentru că este cifra comunicată oficial de BEC, iar BEC a primit această cifră de la Ministerul de Interne", a răspuns Zegrean.

 

De asemenea, preşedintele CCR a fost întrebat cum vede afirmaţia premierului Victor Ponta cu privire la faptul că decizia CC putea fi luată din urmă cu trei săptămâni, iar amânarea a avut drept miză convingerea unui judecător care să voteze invalidarea referendumului. "Este părerea lui, eu nu intru în divergenţe cu politicieni", a răspuns Zegrean.

 

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22