Pe aceeași temă
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, membru al Comisiei, a avut o intervenţie dură la adresa reprezentanţilor AEP care au venit cu aceste întrebări, arătând că această listă de solicitări a mai fost deja dezbătută în perioada în care Mihai Voicu era preşedinte al Comisiei, iar demersurile AEP ar arăta că încearcă să "tragă de timp", fiind "incapabili" să elaboreze un proiect.
"Eu nu am înţeles de ce AEP nu a putut face proiectul de lege până pe 2 octombrie, aşa cum a promis, şi vin cu acest set de întrebări. A venit şi când era domnul preşedinte Mihai Voicu şi mi se pare lipsă de respect la adresa parlamentarismului. (...) La aceste întrebări trebuia să le prezentanţi parlamentarilor care sunt variantele", a spus Zgonea, arătând că AEP are experţi care ar trebui să ştie cum arată legislaţia asemănătoare din alte state membre şi să ajute Parlamentul la elaborarea proiectului.
PNL intra in greva japoneza pentru adoptarea votului prin corespondenta
Mai mult, Zgonea a criticat şi întrebările trimsie de AEP, dând ca exemplu cea privind "la ce tipuri de procese electorale se poate vota prin corespondenţă", explicând că un cetăţean român cu domiciliu şi permis de muncă în străinătate are dreptul de a vota la alegerile locale şi europarlamentare din ţara în care îşi are rezidenţa, astfel încât este de la sine înţeles că votul prin corespondenţă nu se va putea aplica şi la alegerile locale din România.
"Eu nu ştiu de ce puneţi această întrebare, este de copii mici. (...) Trimite două plicturi în Spania, şi ăla votează şi la localele de la el, şi la localele de la noi?", i-a interpelat Zgonea pe reprezentanţii AEP.
Concluzia preşedintelui Camerei Deputaţilor a fost că AEP nu poate să elaboreze acest proiect, aşa cum se angajase. "Mie mi se pare că în acest moment, AEP este incapabilă să facă un proiect de lege draft, pe scheletul PNL, pe scheletul domnului Tomac, şi tot trage de timp. Dar, dacă nu sunt în stare să facă, măcar să spună în faţa comisiei. (...) Trasul de timp şi explicat că ne trebuie nişte întrebări la care parlamentarii să se ducă în grupuri să răspundă nu ne scapă de responsabilitate. (...) Dacă nu, ne apucăm noi să construim un proiect de lege", a spus social-democratul.
Dragnea spune că diaspora va avea, la parlamentarele din 2016, conditii de vot ca in tara