Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor: Vreau să avem cel târziu vineri sesiunea extraodinară pentru prezentarea hotărârii CCR

Fara Autor | 21.08.2012

Pe aceeași temă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat marţi, 21 august, că doreşte ca sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale în cazul referendumului din 29 iulie să aibă loc cel mai târziu vineri, precizând că plenul "va lua act" de decizia CCR, relateaza Mediafax.

 

Zgonea a anunţat că preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, l-a informat că miercuri până la ora 14.00 îi va fi transmisă decizia CCR în cazul referendumului din 29 iulie.

" După amiază (miercuri, n.r.) eu voi convoca (...) sunt 24 de ore în care trebuie să convoc Biroul Permanent. Sper să avem un cvorum pentru Birourile Permanente Reunite în aşa fel încât să convocăm o sesiune extraordinară a Parlamentului ", a spus Zgonea.

El a spus că doreşte ca plenul reunit să aibă loc cel mai târziu vineri.

" Dacă mâine seară vom avea un Birou Permanent reunit, putem să concluzionăm... eu vreau ca cel târziu vineri să avem o sesiune extraodinară a plenului reunit, am şi transmis un SMS tuturor membrilor Camerei Deputaţilor să fie pregătiţi pentru o sesiune extraordinară în următoarele zile ", a mai declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Zgonea a fost întrebat dacă mai poate exista vreo decizie care să schimbe sensul hotărârii Curţii Constituţionale, care a constatat încetarea interimatului lui Crin Antonescu la Palatul Cotroceni.

"Prin acest document luăm act în plen de decizie şi o transmitem după ce se încheie şedinţa, sub semnătura preşedintelui de şedinţă către Monitorul Oficial pentru a fi publicată de îndată", a explicat Zgonea.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22