Pe aceeași temă
CNSAS va sesiza Curtea de Apel București, pentru a confirma sau infirma verdictul, relatează Ziare.com
„Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane:
- art. 3 lit. q (guvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedinte, vicepreşedinte de bancă şi membrii consiliului de administraţie din sectorul bancar) – 1 persoană”, se arată într-un comunicat dat de instituție după ședința de marțea trecută a Colegiului.
Potrivit Ziare.com, ziarul Bursă scria, anul trecut, că avocatul Gheorghe Piperea a cerut CNSAS, printr-o asociație pe care o conduce, să verifice dacă Mugur Isărescu a colaborat cu Securitatea.
Direcția de investigații a CNSAS a prezentat concluziile verificării în arhive, iar Colegiul a întocmit și votat, săptămâna trecută, notă de constatare trimisă Curții de Apel București pentru a fi confirmată sau infirmată.