Pe aceeași temă
Înarmaţi cu mănuşi şi saci de plastic, am strâns deşeurile aruncate de localnici într-un parc dendrologic. Deşi primăria trimite săptămânal o căruţă ca să colecteze gunoaiele de la porţile sătenilor, mulţi dintre ei preferă să le arunce în pădure sau în albia unui pârâu. Cred că numai preotul i-ar putea convinge să nu mai facă asta, eventual spunându-le că riscă să fie trăzniţi de mânia divină...
Majoritatea gunoaielor pe care le-am găsit erau recipiente de plastic şi cutii de bere, dar am descoperit şi bibelouri sparte, sticle de şampanie, ambalaje alimentare, încălţăminte stricată etc. Toate abandonate la marginea potecilor lăturalnice, într-un parc altfel foarte frumos şi cu alei îngrijite. În câteva ore am strâns 21 de saci, pe care primăria i-a transportat la rampa de gunoi. În total, în comună au fost strânşi 180 de saci. E prea puţin, având în vedere cele câteva gropi de gunoi ilegale în care mormanele de deşeuri stau de ani şi ani, dar, de aici încolo, e şi treaba autorităţilor, care au mijloacele coercitive menite să-i împiedice pe localnici să încalce legea. Care localnici treceau pe lângă noi şi ne priveau ca pe extratereştri...
E clar că într-o zi era imposibil să cureţi o Românie murdărită nonstop de decenii. În condiţiile în care televiziunile de ştiri au cvasiignorat această acţiune la care au participat peste 50.000 de români în toată ţara, nu ştiu care a fost impactul campaniei. Dar ştiu că, măcar pentru scurt timp, o bucată de pădure a fost eliberată de gunoaiele care o sufocau.