Crize cu premeditare

Slavă Domnului toată lumea a sărbătorit cum se cuvine Paștele și s-a distrat cum a vrut la mare.

Tia Serbanescu 04.05.2021

De același autor

Să vedem dacă după această relaxare “am depășit vârful valului 3 al pandemiei”, asa cum se anunțase. Cîțu era optimist exofficio (vorba lui Iohannis): ”cu pandemia suntem pe o pantă descendentă”. Și nu numai cu pandemia. Și coaliția e pe o pantă descendentă. De abia ieșiți din criza demiterii lui Vlad Voiculescu, descendenții au recidivat respingând și bugetul primăriei Capitalei (după cel de la Iași). Conflictul ar fi pornit tot de la VV care și-a mutat interesele asupra celor 19 spitale ale primăriei unde viceprimarul său Horia PLUS Tomescu propusese pentru CA al ASFMB tot felul de ciudați (casiere, stewardese) între care și un fost condamnat pentru tentativă de omor. Altfel, băiat de viață. Fiindcă Tomescu n-are drept de semnătură iar propunerile sale n-au stârnit entuziasmul lui Nicușor Dan, USR s-a enervat o dată-n PLUS descoperind că veniturile din bugetul lui Dan sunt supraestimate. Culmea e că PSD s-a abținut de la vot iar Rafila a explicat că “dacă pui în balanță motivele respingerii și consecințele ei, motivele rămân în aer”. Europarlamentarul Dragoș Pâslaru a justificat respingerea bugetului printr-o analogie cu Ion și Maria (“ ca să-nțeleagă telespectatorii”) unde Maria, ca femeie, vrea bani de la Ion pentru mâncare, rechizite și doctorii la copii iar Ion, bazându-se pe ceva bani de la tanti Aurica și niscai vânzări, vrea să dea avans pentru mașină:” Ce-ați face dacă ați fi Maria?”. În timpul emisiunii Pâslaru se tot hlizea - semn că Maria era foarte veselă după ce aruncase în foc portofelul lui Ion. Atunci a intervenit și ministrul Ghinea cu un surPLUS de arțag:” Nicușor stă într-o debara și e un fel de Mesia, nu dă telefoane, dă bule și toată lumea să stea drepți ca dă el bule”. Ghinea nu vrea însă “aducerea problemelor de la Iași și București pe masa coaliției” (ca să n-o încarce) deși el personal în loc să-și vadă de PNRR unde sunt în joc 30 de miliarde euro, stă și numără bulele lui Nicușor. Din debara, Nicusor “așteaptă propria variantă de buget a USR”. Nu-l așteaptă nimic bun. La Iași însă PNL n-a pierdut numai bugetul ci și pe primarul Chirica și PCJ Alexe care ajungând penali “s-au autosuspendat” din partid păstrându-și funcțiile. Funcția creează banul. Chichirău (USR) le-a cerut demisia după care a ieșit la drumul mare: ”nu depinde nimic de autostradă așa de tare…nu există autostradă spre China dar China produce totul pentru toată lumea”. Corect. A produs un virus pentru toată lumea. Chiar și Chichirău pare made in China. Dar cum prin vaccinare “ajungem tot mai aproape de normalitate” iar drumul spre normalitate este pavat cu bizarerii, col. Gheorghiță a apelat și la ajutorul maneliștilor în campania de vaccinare unde acum există doze de vaccin suficiente. Atenție la Salam – să nu ia o supradoză. În vederea relaxării, mai multe state (în frunte cu SUA) au expulzat zeci de diplomați ruși suspectați de spionaj și acțiuni destabilizatoare. În context, am expulzat și noi unul. Numai unul? Mai căutați. Îi aveți sub nas. Apropo, întrebat dacă Ponta e “acoperit” al SIE, Ioan Talpeș (fost șef al SIE pe vremea lui Iliescu) a răspuns transparent:”nu pot să spun așa ceva fiindcă Ponta e în activitate, ca și Geoană”. Așa e. Unul e dregător la curtea lui Erdogan, celălalt e numărul doi în NATO. Grijă mare la comportare. Să nu auzim de vreo expulzare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22