Anotimpul crizelor

„Situația este extrem de gravă” a constatat Iohannis dupa ce îmbolnăvirile cu COVID trec zilnic de 1200 de cazuri.

Tia Serbanescu 04.08.2020
SHARE 11

De același autor

Vinovați de această situație a zis Iohannis „sunt stimații PSDiști pe care îi arăt cu degetul” întrucât „au luat legile din mâna guvernului ca să nu poată gestiona criza”. Mă rog, nu-i frumos să arați cu degetul. Mai ales că și guvernul său a făcut-o lată numind la DSP București o tipă care din mai și până în august n-a fost capabilă să avizeze spitalele modulare din capitală – deși paturile de la ATI s-au epuizat. Asta nu e zădarnicirea combaterii virusului? DSP și PSD, aceeași mizerie. Ciolacu a sărit imediat acuzând „obsesia președintelui de a găsi vinovați în altă parte”. Păi, chiar sunt. PSD avea ocazia să se arate solidar în războiul contra virsului numai că a preferat să se confirme ca profitor de război și iubitor de crize. Acum clasa politica e măcinată de alegerile locale din 27 septembrie. Ce-i care au acuzat restricțiile și îngrădirea dreptului la contaminare (PSD, ALDE) strigă acum că e periculos să votezi în pandemie. Mai periculos ca horele, chefurile și protestele? Dar dacă se amână alegerile cine ne garantează că peste câteva luni va fi mai bine? Și ce facem amânăm și alegerile parlamentare - a căror dată, potrivit legii votată de PSD, e fixată chiar de parlament? În realitate, PSD și ALDE se tem de vot și trag de timp și de epidemie. Ciolacu a încasat însă o lovitura de la alianța Ponta-Negoiță care-și pune candidați proprii. Și cum Tudose l-a făcut trădător pe Negoiță, Ponta l-a făcut hoț pe Tudose:”este europarlamentar pentru că mi-a furat mie mandatul” iar Tudose a replicat că Ponta e în stare să-i fure ceasul lui Negoiță. Furăcioșii! Aștia fură până-n ultimul ceas. Pus de PSD să candideze la sectorul 3, viceprimarul Bădulescu, despre care Negoiță a spus că „dacă e pus să latre latră”, a fost mai rezervat cu privire la Negoiță: ”mie îmi plac bărbații nu coardele masculine”. Atins la coarda sensibilă, Negoiță și-a încordat memoria: ”în 2019 Firea voia să-și facă partid și îmi propunea să mergem pe alt drum”. Drum înfundat. Orban a prezentat „alianța de dreapta, modernă, proeuropeană” a PNL cu USR-PLUS care e de stânga europeană. Cele trei partide (de fapt două și un sfert) îl susțin pe Nicușor Dan la primăria generală și și-au împărțit sectoarele refuzând însă participarea PMP la alianță. De parcă PLUS e mai breaz. Deși e cu conturile blocate, cu țevile sparte și cu nervii la pământ, Firea a primit un ajutor nesperat de la Băsescu-Petrov care a anunțat că va candida la primărie. Dacă era de bună-credință Băsescu îl susținea pe Nicușor Dan punându-și întrebarea: ce e mai rău pentru București? Să n-aibă PMP candidat (pagubă-n ciuperci!) sau să rămână Firea primar? E limpede că Băsescu va lua procente din dreapta servind-o astfel pe Firea. „Dar eu de ce n-aș câștiga?” a supralicitat Băsescu. Iluzii! Acum nici Udrea nu l-ar mai alege. Despre Udrea s-a aflat că a primit mită 3,8 mil. dolari de la Buzăianu prin intermediul unui mogulici care a recunoscut fapta și a scăpat. Te și întrebai din ce trăiește Udrea (pe picior mare) de 6 ani (2 în Costa Rica) deși e șomeră. O fi trăind din amintiri. Ca și Ciolacu - care are sincerități involuntare: ”un haos ca acum nu putea crea nici măcar PSD”. Bingo! Hai, lăsați modestia. PSD e mare realizator de haos drept care Ciolacu vrea să răstoarne guvernul și să revină la guvernare. Stop! Reveniți din România? Prezentați testul COVID, să nu infectați și haosul.

Comentarii 5

EC I. SMARANDESCU - 08-09-2020

cu ce ne-am ales in titi acesti 30 de ani == cu democratia chiorilor si libertayea orbilor mandrii ca suntem in UE SI NATA eu am maitrait ca student 1955 bucria ca suntem in tratatul dela varsovia si construiam gospodaria chibzuita [ hozrasciot ]da suntem a 27 tara a ue cea mai saraca ofi bine ofi rau ?

Răspunde

LevSt. - 08-08-2020

"ANOTIMPUL CRIMELOR", desi -mai corect- "anotimpurile crimelor" , cu acest titlu ar trebui compus un text realist, despre situatia acestui fenomen, care -practic- concureaza in paralel, cu genocidul national condus de i-han, orban, catzu si alti dobitoci-criminali, ajunsi in varful trebilor unui stat, ce "conduce" un popor ce se lauda cu cel putin 2 mii de ani de istorie si -cum/necum, exista(inca) pe terituriul european, adica focarul initial si apoi cel mai mare , de civilizatie clasica si moderna...Este total ridicol si absurd ca in capitala unei tari sa existe o asa de mare si intensa concentratie de crima si faradelege, adica chiar sub nasul conducatorilor tarii , ce tren NEPASATORI, "in faeton de gala", desi au la dispozitie immense si variate mijloace si resurse de a starpi acest fenomen, dar trebuie sa existe si un pact secret al acestor mafii ilegale, cu cele legale(si plati neanregistrate, catre cele legale) , adica cele politico-administrative...NU EXISTA ALTA EXPLICATIE.../// "Capitala Romaniei, sub zodia crimei organizate. Cum si-au impartit clanurile interlope Bucurestiul Droguri, camatarie, taxe de protectie, trafic de persoane, jafuri la drumul mare, jocuri de noroc ilegale..."

Răspunde

LevSt. - 08-05-2020

"Vinovati de acesta situatie, a zis..."///" Saracie, pandemie si scoala (de Mirabela Amarandei, Expert in educatie-Miercuri, 05 August 2020, ora 16:58) Intr-o tara in care aproape jumatate dintre copiii ei traiesc in saracie sau in risc de excluziune sociala- 41,7% in 2017, potrivit ultimelor date Eurostat-,…”___—-___ aceasta singura citare-alaturi de titlu- sunt absolut illustrative pentru DEZASTRUL romanesc, insa cei 3 MARI BANDITI(+,+) care ‘conduc ” natia(i-han, orban si catzu, etc.) se prefac a nu sti, dimpotriva prezinta situatia in roz, desi chiar si anarhia sanitara din ultimele saptamani, SE DATOREAZA LOR, pentru ca populatia -vazand ca ei( alaturii de “marii” popi) NU poarta masti- a inceput sa se intrebe daca nu cumva toata aceasta situatie este doar o cacialma, pentru a servi cine stie caror interese?!Avand in vedere functiile, salariile si RESPONSABILITATEA CORESPUNZATOARE, ACESTI INDIVIZI AR TREBUI PUSI LA INCHISOARE PENTRU GRAVA SI INTENTIONATA ZADARNICIRE A COMBATERII MOLIMEI, iar -altfel, pentru rezolvarea situatiei economice- ei sunt cei care ar trebui sa impuna MORATORIU pe salarii si pensii la stat, reducerea armatei(mai ales de cand avem mai multe trupe profesioniste in tara), si toate celelalte masuri enumerate de SUTE DE ORI, si -in cateva luni- economiile facute, vor permite si alocatii si pensii si salarii minime, marite, inclusiv bani pentru investitii…Dar BANDITII , se prefac -in continuare- ca nu stiu de asa ceva…/// -II- Legea Pensiilor.”…adica 15 ani de munca si cotizatie…”____—-____ in primul rand numarul este f. arbitrar, de ce nu 10, sau de ce nu 20? Iar -cel mai important- este un ABUZ SI DISCRIMINARE- ABSOLUT TOATA LUMEA TREBUIE SA PRIMEASCA PENSIE, bazat pe CONTRIBUTIE, adica a muncit 3 ani(cotizati), va primi 30 lei( sau asa ceva), a muncit 30 de ani, va primi 2-sau 3 mii, etc., adica „dupa munca si rasplata”, nu ca acum, cei care ies la pensie si dupa 15 ani( prin armata, justitie,etc.) primesc pensii ASTRONOMICE, raportat la orice si oricine, dar mai ales la procentul( lor) de COTIZATIE, practic, pensia speciala a acestor paraziti, de pe O SINGURA LUNA(sau 2-3), inghite intreaga cotizatie de pensie, pe cei 20 de ani…Iar acesti trantori nesimtzitzi, vor manca pensie pe de 2-3 sau 4 ori, mai multi ani, DECAT AU ” MUNCIT”!!! ADICA lucreaza 20-25 de ani si ei sunt cei care traiesc 85 , 90 si 100 de ani, adica ies la pensie la 45 ani si paraziteaza inca 2-4 cicluri de 20 ani… Ma si intreb, cat mai poate rabda aceasta natie, sclavagizarea si bataia de joc , la care este supusa de catre cel mult 0,2 la suta din intreaga suflare?!

Răspunde

Constantinescu Gabriela - 08-05-2020

Chiar e haos, totul se accelereaza si se complica, pandemia, bolnavii, ATI, medicii obositi morti, cetatenii satui de masca si spalat pe maini umbla neglijenti in toate partile, basescu vrea la primarie, mare minune daca nebunia cu costanda ala si satul francez nu s-a copt in mandatele lui, si de-asta vrea sa ajunga iar pe-acolo, ca sa-l rezolve. In alta parte de lume, Beirutul sare in aer, parca a intrat toata planeta in anul mortii.

Răspunde

Emil din Dublin - 08-04-2020

Superb articol, ca de fiecare data! Va Multumesc Doamna Tia Serbanescu!

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22